ASUS ROG Strix XG32VQ review: un monitor de gaming atrăgător, cu puţin cam multe briz-briz-uri

16.09.2018
ASUS ROG Strix XG32VQ review: un monitor de gaming atrăgător, cu puţin cam multe briz-briz-uri
Construcţie, asamblare, accesorii şi specificaţii

ASUS este un nume cu greutate pe piaţa de PC-uri, fie că vorbim despre hardware intern precum plăci video sau plăci de bază, sau de periferice precum monitoare, tastaturi, căşti sau mouşi. Şi când vine vorba despre produse orientate către gameri, brand-ul ROG (Republic of Gamers) este unul dintre cele mai prestgioase din lume. Astfel, nu este de mirare că monitorul ASUS ROG Strix XG32VQ pe care l-am testat în ultima perioadă este un model foarte interesant, în special pentru cei care caută un monitor mare, rapid şi performant, dar care nu au buget pentru modelele cele mai scumpe de pe piaţă.

Construcţie, asamblare şi accesorii

După cum sugerează şi numele, modelul ROG Strix XG32VQ este un monitor cu diagonală mare, de 32”, ceva ce nu este caracteristic în general monitoarelor high-end de gaming, acestea limitându-se undeva pe la 27” până de curând. Totuşi, modelul de faţă nu este tocmai unul din categoria premium, ci se încadrează undeva la mijloc.

Avem de a face cu un ecran uşor curbat, lucru care în general nu este un lucru pozitiv, însă în cazul de faţă este justificat. Fiind vorba despre un monitor echipat cu un panou VA de 32” pe care îl vei folosi la distanţă de mai puţin de un metru pe un birou, marginile sale ar putea pierde din intensitatea culorilor la margini. Astfel, curbura ajută la afişarea imaginii uniform pe întreaga suprafaţă. De asemenea, învelişul său mat asigură că lumina nu va fi reflectată de suprafaţa curbată.

Design-ul exterior şi cel al suportului sunt inspirate din modelele „premium” ale companiei, precum Swift PG348Q pe care l-am testat cu puţin timp în urmă. Avem un picior cu susţinere în trei puncte, care include iluminare cu LED de tip „Light in Motion” care poate proiecta sigla ROG pe birou în culoare roşie, cât şi un spate cu modele „de gaming”. Ce are acest model nou faţă de alte monitoare ASUS pe care le-am testat în trecut este un cerc în jurul prinderii de suport care poate lumina RGB şi se sincronizează cu sistemul de iluminare Aura de la ASUS.

Asamblarea este destul de simplă, întrucât suportul este deja prins de monitor din fabrică şi nu poate fi scos (dezavantaj pentru cei care doreau să îl monteze pe un alt suport sau pe perete, întrucât nu oferă montură VESA), singurul pas pentru asamblare este prinderea printr-un singur şurub. Ce am observat în asamblare este faptul că materialele sunt de o calitate mai slabă decât în cazul lui PG348Q, emblema din plastic cu logo-ul ASUS de la bază fiind imposibil de fixat în loc. La cea mai mică atingere aceasta poate sări şi afişa logo-ul strâmb pe masă. De asemenea, capacul din plastic de pe spate, care ascunde cablurile este dintr-un plastic foarte fragil şi sugerăm mare atenţie la asamblarea lui, întrucât picioruşele din plastic care îl ţin în loc pot fi foarte uşor rupte.

ROG Strix XG32VQ poate fi rotit în jurul axei piciorului şi poate fi ajustat pe înălţime. Fiind un model curbat, acesta nu poate fi rotit în mod „portret”.

Când vine vorba despre accesorii, monitorul vine cu un cablu DisplayPort, necesar pentru utilizarea în rezoluţia nativă la refresh rate-ul maxim, cât şi cu un cablu USB Type-B 3.0, pentru activarea hub-ului USB inclus şi pentru sincronizarea luminiţelor colorate prin Aura Sync. Alimentarea se face printr-o sursă externă.

Şi că tot am amintit port-urile disponibile, acest monitor oferă un DisplayPort 1.2, un HDMI 2.0, un mini-DisplayPort, jack de 3,5 mm pentru căşti, şi 3 mufe USB Type-A 3.0. în teorie, ai cam tot ceea ce este necesar pentru o experienţă de gaming de calitate, cu posibilitatea conectării a trei surse distincte, una dintre ele putând fi o consolă pe HDMI. Este însă anevoios faptul că mufele USB şi jack-ul audio sunt în linie cu toate celelalte mufe şi pot fi ascunse sub capacul de plastic, în loc să fie disponibile undeva la exterior, pentru acces rapid (conectare de accesorii sau adaptoare wireless, stick-uri USB, etc.).

Specificaţii

  • Nume: ASUS ROG XG32VQ
  • Diagonală: 31,5” (80.1 cm)
  • Rezoluţie: 2.560 x 1.440 pixeli @ 144 Hz
  • Tip panou: VA, 10-bit (8-bit + FRC), 125% sRGB, curbat 1800R
  • Luminozitate: 300 cd/mp
  • Contrast nativ: 3.000:1
  • Unghiuri de vizibilitate: 178 / 178 (orizontal / vertical)
  • Timp de răspuns: 4 ms GtG
  • Conectori video: 1 x HDMI, 1 x Display Port 1.2, 1 x mini-DisplayPort
  • Alţi conectori: 1x USB-B, 3 x USB 3.0 Type-A, jack 3,5 mm
  • Consum: 
  • Accesorii: cablu de alimentare, cablu DisplayPort, cablu HDMI, cablu USB 3.0 pentru conectarea la PC
  • Dimensiuni: 713,38 x 490,02-590,02 x 299,27mm
  • Greutate: 9,6 kg

Galerie foto

 

Configurare, meniuri şi software

Configurare, meniuri şi software

Sistemul de control al meniurilor este standard pentru monitoarele ASUS, în dreapta pe spatele monitorului fiind amplasate un joystick cu patru direcţii şi buton OK în centru, un buton „Cancel” sub acesta şi scurtături către funcţiile Game Plus (overlay cu crosshair, refresh rate, timer şi gradaţii pentru aliniera unui sistem multi-monitor) şi Game Visual pe butoanele de mai jos. Ultimul buton de jos este butonul Power.

Nici meniurile nu ne rezervă noutăţi foarte mari. Fiind un monitor ASUS, majoritatea opţiunilor sunt similare de la model la model.

Primul meniu este dedicat funcţiei Game Visual, echipată din fabrică cu 7 profiluri pre-stabilite pentru mai multe cazuri de utilizare, cât şi un profil personalizabil de către utilizator. Majoritatea profilurilor precum Racing Mode, RTS/RPG Mode, FPS Mode şi MOBA Mode sunt realizate pentru a scoate în evidenţă anumite detalii din jocuri în funcţie de genul abordat, însă acestea oferă culori nenaturale, greu de privit pentru cineva care este interesat de calitatea imaginii. Moduri precum Scenery şi Cinema sunt de-a dreptul inutilizabile, clar nepotrivite pentru vizionarea de filme sau „peisaje”. sRGB mode este setarea standard, care ar trebui să ofere cele mai „corecte” culori cu un nivel de alb bun, care nu este nici exagerat de „galben” şi nici „albăstrui”.

Cei mai „aventuroşi” ar putea să încerce să creeze un profil personalizat, însă pentru majoritatea utilizatorilor, profilul sRGB ar trebui să fie cel preferat, întrucât majoritatea jocurilor şi filmelor disponibile pe PC vor arăta cel mai bine în acest mod. Astfel, în meniul Color, utilizatorii vor putea să modifice setări precum Brightness, Contrast, Saturaţie, Gamma şi temperatura de culoare doar pe modul User Profile, aceste setări fiind inaccesibile în modul sRGB.

ASUS oferă posibilitatea de a scădea nivelul de lumină albastră dintr-un meniu cu cinci niveluri de setare (de la 0 la 4), însă doar cel mai puternic pare să facă ceva, restul fiind mai mult de formă.

Setările „de gaming” se găsesc însă în meniul Image, unde avem OverDrive, care reduce efectul de „blur” în mişcări rapide, dar care poate adăuga „urme” pe anumite elemente şi activarea setării FreeSync. Acest monitor este compatibil cu tehnologia de refresh rate variabil de la AMD, însă aceasta este accesibilă doar pe plăci video AMD. Cum nu am avut la îndemână o asemenea componentă, nu am putut testa această funcţie pe placa NVIDIA GTX 1080 din dotare. Lista de specificaţii hardware sugerează că refresh rate-ul adaptiv intră în efect abia de la 48 de cadre pe secundă în sus, limita monitorului fiind de 144 Hz.

Singurul meniu care mai oferă ceva interesant este System Setup, de unde pot fi controlate funcţiile mai avansate ale monitorului. Aici găsim setarea Light in Motion, cu intensitate mai mică sau mai mare pentru proiecţia de pe birou, posibilitatea de a activa sau dezactiva Aura Sync şi control separat de Aura Sync ale luminiţelor RGB de pe spate. Această setare din urmă oferă acces la setări precum Rainbow, Color Cycle, Static, Breathing şi Strobing, toate fiind disponibile în majoritatea soft-urilor de configurare RGB. Desigur, tot de aici pot fi oprite complet luminiţele.

Când vine vorba despre software-ul Aura Sync, acesta continuă să ne dea bătăi de cap. Ne-am mai întâlnit cu acesta şi pe diverse computere ASUS în trecut, însă aceasta a fost prima dată când sistemul a refuzat complet să funcţioneze. Ciudat este că software-ul Aura Sync „vedea” şi putea configura luminiţele RGB de pe stick-urile de memorie din dotare, modelele XPG SPECTRIX D41 de la ADATA, însă nu a reuşit să detecteze monitorul nici după instalarea driverilor o a treia oară.  Pentru testare am lăsat luminiţele pe setarea rainbow din meniu.

Experienţa de utilizare şi concluzii

Experienţa de utilizare

La go4it nu avem posibilitatea să testăm monitoarele pentru timp de răspuns sau acurateţea culorilor, fiind deja alte publicaţii care se ocupă cu testarea asta mai pe îndelete. În general, atunci când scriem review-uri pentru produse, obişnuim să oferim o privire subiectivă asupra acestora, un proces mai puţin ştiinţific, însă mai mult bazat pe experienţa în utilizare de zi cu zi. Chiar dacă uitându-ne pe oferta de monitoare ASUS, ROG XG32VQ este undeva la mijloc, cu capabilităţi înalte, însă nu cele mai bune, am putea spune că majoritatea celor care îl vor folosi nu vor simţi diferenţe majore între acesta şi unul mai scump.

Motivul este în primul rând un panou VA de calitate echipat cu tehnologia Quantum Dot, care poate oferi o reproducere a culorilor foarte bună, chiar peste capabilităţile spectrului sRGB standard. Desigur, editarea de fotografii sau clipuri video la un nivel mai avansat nu este recomandată, însă nici tocmai imposibilă. Atât timp cât eşti conştient că pe un monitor profesional se poate mai bine şi că acesta este un monitor de gaming şi nu unul pentru productivitate sau „bun la toate”, experienţa de utilizare va fi una foarte bună.

Fără funcţia OverDrive activă, monitorul ar putea oferi o experienţă bună de utilizare doar în sistemul de operare, unde nu sunt foarte multe elemente rapide în mişcare. Imediat ce porneşti un joc însă, imaginea devine foarte blurată, iar setările de OverDrive vor reduce acest efect şi vor oferi (cel puţin în teorie) un timp de răspuns minim. ASUS listează acest model ca unul cu timp de răspuns de 4 milisecunde (gray-to-gray), deci de patru ori mai „lent” decât un model de gaming de top cu panou TN 1ms, însă în utilizare reală este aproape imposibil să faci diferenţa. În toate jocurile pe care le-am rulat, care au variat de la experienţe Single Player la jocuri multiplayer de acţiune (PUBG, de exemplu), timpul de răspuns nu a reprezentat o problemă.

Dezavantajul este faptul că funcţia OverDrive elimina blur-ul şi adaugă „urme” în spatele obiectelor în mişcare, un efect nedorit, dar un compromis necesar. Pentru eliminarea unui nivel de blur cât mai mare şi „urme” cât mai mici, recomandăm setarea de mijloc pentru OverDrive sau cel mult penultima (din 5). Setarea maximă oferă claritatea cea mai mare, dar şi cele mai pronunţate urme. În jocuri de multiplayer însă, setarea maximă este recomandată pentru performanţă maximă.

Fiind un monitor QHD cu refresh rate de 144 Hz, XG32VQ este unul dintre monitoarele care necesită şi ceva „cai putere” pentru a putea beneficia la maximum de pe urma lui. Astfel, recomandarea noastră ar fi cel puţin o placă grafică GTX 1070 de la NVIDIA, dacă nu chiar un GTX 1080 pentru a asigura performanţa necesară pentru a atinge 144 cadre pe secundă (sau o valoare apropiată) în majoritatea jocurilor de pe piaţă. Am simţit astfel lipsa funcţiei G-SYNC, care ar fi putut asigura o experienţă de joc mai calitativă în jocurile mai pretenţioase, însă integrarea hardware-ului NVIDIA pentru această funcţie ar fi crescut şi mai mult preţul la raft.

În general folosim monitoarele QHD de 24 sau 27” cu efectul de scalare activat din Windows, pentru a putea vedea mai bine pictogramele, textul şi site-urile web, însă în cazul lui XG32VQ nu a fost cazul. Diagonala de 32” poate părea cam mare pentru rezoluţia QHD, mai ales pentru cei care stau cu ochii foarte aproape de monitor, însă pentru utilizare în Windows, aceasta este perfectă pentru păstrarea unor dimensiuni „naturale” a elementelor grafice. De altfel, aşa poţi „câştiga” nişte spaţiu pe desktop şi poţi lucra mai uşor în „split screen”, cu două aplicaţii afişate simultan pe orizontală.

Dacă experienţa de joc este bună spre foarte bună, elementele care fac acest monitor mult mai scump decât ar trebui să fie nu pot fi lăudate la fel de mult. În primul rând, iluminarea Light-in-Motion este kitschoasă, şi ar trebui să fie primul lucru dezactivat de oricare utilizator. Aceasta nu oferă niciun avantaj în utilizare, ba chiar poate să distragă atenţia în timpul jocului, mai ales într-o cameră întunecată.

Cât despre iluminarea RGB, aceasta „este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire”. Nu numai că aplicaţia Aura Sync a refuzat să recunoască monitorul în lista de accesorii compatibile (necesită conectarea cablului USB Type-B obligatoriu pentru funcţionare), însă iluminarea în sine este greu de observat. Am putea spune că aceasta este poate puţin cam „prea subtilă”, întrucât nici noaptea, cu lumina stinsă, luminiţele RGB nu fac prea multă lumină în spatele monitorului.

Ne-am fi aşteptat la un efect de tip „bias light” sau „ambilight”, care să ilumineze peretele din spatele monitorului, ajutând astfel ochii să obosească mai greu graţie unei surse secundare de iluminare, însă rezultatul este foarte departe. Practic, banda argintie de pe spate se colorează în nuanţele configurate (în cazul nostru configurate din meniul monitorului), însă LED-urile nu au putere destul de mare pentru a ilumina prea mult şi în jur. Având în vedere că vorbim despre un sistem de iluminare de pe SPATELE monitorului care nici măcar nu iluminează prea mult, această funcţie putea lipsi fără probleme şi cu siguranţă ar putea scădea considerabil preţul acestui monitor, care de altfel nu este rău deloc, dar parcă poate părea puţin cam scump pentru buzunarele multor gameri.

Concluzii

Monitorul ROG Strix XG32VQ de la ASUS este un model foarte interesant, cu un panou bun şi Quantum Dot, pentru reproducerea unei palete extinse de culori. Acest model merită să fie folosit la frecvenţa sa maximă, de 144 Hz, însă rularea de jocuri nu este posibilă la acest nivel pe configuraţiile de medie pe care mulţi gameri le au. Dacă aveţi deja un sistem echipat cu o placă video puternică şi un procesor de top, XG32VQ este o alegere foarte bună, în special dacă doriţi un monitor mai mare decât modelele 24-27” cu frecvenţă înaltă pe care le găsim deja pe „toate drumurile”.

Este păcat că ASUS a ales să integreze briz-briz-uri în defavoarea unor adiţii cu adevărat utile, precum G-SYNC.

 

Părţi pozitive

Panou de calitate
Design atrăgător
Performanţă foarte bună
Compatibil cu tehnologia FreeSync de la AMD

Părţi negative

Luminiţele RGB cresc preţul fără să ofere nimic tangibil
Anumite componente din plastic par fragile
Software-ul Aura Sync nu a detectat monitorul