HP lansează LCD-ul w2408, pentru jocuri şi editare foto/video

05.09.2007
HP lansează LCD-ul w2408, pentru jocuri şi editare foto/video

Toată lumea are acum atenţia îndreptată către LCD TV-uri, nu ştiu câţi dintre voi aţi mai urmărit evoluţia monitoarelor LCD. În condiţiile în care PC-urile încă se vând, nu le putem face uitate. HP tocmai a lansat modelul de 24” w2408 cu facilităţi de rotire (mod portrait sau landscape) şi sistem de prindere pe perete (VESA mount).

- articolul continuă mai jos -

Difuzoarele stereo de 2W (încorporate) sigur nu te vor mulţumi, dar hub-ul USB cu patru port-uri se va dovedi foarte practic, atât timp cât nu-ţi montezi monitorul pe tavan. Unghiul de vizionare este de 160 grade, iar rezoluţia maximă suportată – 1900 x 1200 pixeli (raport 16:10). La capitolul performanţe stă foarte bine: timp de raspuns 5 ms, contrast 1000:1 şi luminozitate 400 cd/m2.

HP w2408 este redutabil atât în jocuri cât şi partea de editare grafică/video (color gamut 92%). Monitorul va fi disponibil începând cu această lună, la un preţ de aproximativ 630$.

HP w2408

HP w2408

Urmărește Go4IT.ro pe Google News