Microsoft lucrează la display-ul multi touch transparent

15.10.2007
Microsoft lucrează la display-ul multi touch transparent

Viitorul gadget-urilor portabile devine foarte interesant, odată cu introducerea ecranului tactil translucid (parţial transparent), multi-touch, ce permite controlul aplicaţiilor de pe ambele părţi ale sale.

La fel ca trucul unui magician care devine atât de evident după ce a fost dezvăluit, şi tehnologia dezvoltată de Mitshubishi, Microsoft şi Universitatea Toronto pare foarte simplă, aproape că te întrebi “de ce nu s-a realizat până acum, ce i-a împiedicat?”

Spun asta pentru că, după ce am urmărit clipul video, mi-am dat seama că marea noutate constă într-o cameră digitală poziţionată în spatele display-ului. Aceasta detectează obiectele (de obicei degetele) interpuse între ea şi ecran, iar procesorului nu-i rămâne decât să interpreteze acţiunile respective.

Avantajul tehnologiei “See-Through MultiTouch Display” îl reprezintă confortul vizual de care vom avea parte, căci vederea ta şi a celorlalţi privitori nu va mai fi obturată de către mâini. Cât despre prototipul prezentat, este clar că are nevoie de îmbunătăţiri: viitoarele gadget-uri, cât de ciudate ar fi, nu pot arăta de o asemenea manieră, cu un aparat montat pe o tijă undeva la 15 cm de ecran.