Care sunt cele șapte filme „perfecte” în opinia lui Quentin Tarantino

16.11.2022
Care sunt cele șapte filme „perfecte” în opinia lui Quentin Tarantino
Foto: Profimedia Images

Quentin Tarantino a spus recent care sunt cele șapte filme perfecte în opinia lui.

Regizorul a vorbit despre operele cinematografice în emisiunea Jimmy Kimmel Live, la care a participat pentru a-și promova cartea „Cinema Speculation”.

Primul film perfect despre care a vorbit Tarantino este „Texas Chainsaw Massacre” (1974), regizat de Tobe Hooper.

Întrebat de gazda emisiunii care sunt alte filme „perfecte”, regizorul a răspuns: „Ei bine, nu sunt prea multe – iar asta arată faptul că cinematografia este o formă de artă dificilă”.

Citește și: Top: 5 serialele de nota 10 recomandate de utilizatorii de Reddit

Tarantino spune că pot fi catalogate astfel acele filme care nu sunt pe placul tuturor, dar despre care nu poți să zici nimic rău, care să le tragă în jos.

Iată alte șase filme perfecte, potrivit omului care a regizat „Pulp Fiction” și „Inglourious Basterds”:

  • „Jaws” (1975)
  • „The Exorcist” (1973)
  • „Annie Hall” (1977)
  • “Young Frankenstein” (1974)
  • „Back to the Future” (1985)
  • „The Wild Bunch” (1969)

Vă veți întreba, poate, cine crede Tarantino că este cel mai bun actor din lume? Regizorul a spus și acest lucru, în trecut. Preferatul lui este Robert DeNiro. „Cred că este cel mai bun actor din lume. Nu am văzut niciodată un actor care se transformă atât de complet în personaj”, a explicat Tarantino.

„Cinema Speculation”, care este parțial o biografie a regizorului, a devenit un best seller pe Amazon, unde poate fi achiziționată la prețul de 22 de dolari în format fizic și în schimbul a 12,41 dolari în format Kindle.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult