De ce suferim după Avatar?

Autor: George Adrian Olteanu 13.01.2010
De ce suferim după Avatar?

Cu Avatar, James Cameron este pe cale să-şi
bată propriul record şi să depăşească în topul încasărilor din
toate timpurile celebrul „Titanic”. Banii însă, deşi vorbim în
prezent de 1,3 miliarde de dolari (se estimează încasări de peste 2
miliarde), au trecut deja în plan secundar – ziarele, televiziunile
şi Internetul vuiesc aprig, pe măsură ce efectele psihice
post-Avatar
afectează un număr din ce în ce mai mare de
persoane – depresiile şi gândurile sinucigaşe sunt la
ordinea zilei printre fanaticii universului de pe
Pandora
.

Mai mult, Avatar a reuşit să creeze controverse de ordin
social
, politic şi
religios. Unii plâng cu cutter-ul în mână, în timp
ce alţii arată ofensaţi cu degetul către un individ care nu a făcut
altceva decât să expună un scenariu S.F. cu elemente de fantasy.
Numitorul comun este acela că toţi au refuzat să creadă că
au văzut doar un film
, nu un documentar sau vreo realizare
cu tentă conspiraţionistă.


Avatar

O altfel de lume, o lume mai bună

Populaţia Na’vi de pe Pandora, aflată într-o
armonie perfectă cu natura, a săpat adânc în sufletul nostru şi a
reuşit să aducă la lumină o latură uitată de mulţi dintre noi: a
sentimentelor adevărate – necondiţionate de material.

Toate lucrurile rele de care ne lovim direct
sau indirect în viaţa de zi cu zi (războaie, sărăcie, crime,
neîmpliniri, stres, frustrări), toate acestea nu existau pe
Pandora până la debarcarea oamenilor
.

James Cameron a evidenţiat un adevăr trist,
prin contrastul dintre armonia de pe planeta fictivă şi dezbinarea
de pe Pământ – a expus răutatea şi natura distructivă a
omului
. În acelaşi timp a arătat însă că mai sunt şi
indivizi capabili să se opună intereselor materiale ale
conducătorilor şi să protejeze armonia.

Persoanele care s-au regăsit cumva în nativii de pe
Pandora sau printre salvatori
, au apreciat cel mai mult
creaţia lui James Cameron. Atât de mult încât o parte dintre ei
au trecut peste nivelul de fan al unui film şi au
ajuns la fanatism.

Forumurile de pe net dedicate filmului Avatar
sunt pline de păreri şi dorinţe
fanteziste
, conform unora se vor înfiinţa comunităţi
Na’vi, formate din fani înrăiţi ai filmului. Nu ar fi o premieră,
astfel de comunităţi au luat naştere şi în urma altor
producţii S.F. de mare impact (Star Wars, Star
Trek), fanii intrând în pielea personajelor şi preluând
vestimentaţia, limbajul şi anumite comportamente ale acestora. În
cazul lui Avatar, cei cu un psihic mai slab, confruntaţi cu o
realitate departe de idealul lor (singurătate,
probleme), au început să aibă depresii şi
gânduri sinucigaşe. În loc să încerce să facă ceva
care să le schimbe viaţa în mai bine, şi-au pierdut raţiunea. Unii
consideră că dacă îşi pun capăt zilelor vor renaşte pe Pandora.

O parte dintre specialiştii implicaţi în explicarea acestui
fenomen, studiază cât de mult a contribuit vizionarea 3D la
amplificarea stărilor emoţionale
. Ca spectator care am
asistat şi la rularea IMAX, şi la vizionarea normală (2D), recunosc
experienţa tridimensională mi-a dat trăiri mult mai
intense
.

În cele din urmă, chiar dacă am fost impresionaţi până la
lacrimi de Avatar, cred că terapia cea mai potrivită este
să ne gândim că am văzut doar un film, nu că am asistat la
descoperirea unei lumi mai bune decât cea de pe
Pământ
.

Avatar

Pe cine a deranjat Avatar?

În vreme ce fanii contemplează încă la Pandora, vocile
celor care s-au simţit lezaţi
de ideile lui James Cameron
gârâie ameninţător.

Reprezentanţii infanteriei Statelor Unite (Marine
Corps)
, au publicat o scrisoare deschisă în care au
criticat atât filmul cât şi regizorul, din cauză că
soldaţii americani sunt puşi într-o lumină
proastă
. Războaiele purtate în Irak şi Afghanistan or avea
oare vreo contribuţie la imaginea controversată ce planează asupra
americanilor? Orice apariţie, fie ea în filme de ficţiune, să fie
percepută de aceştia ca un atac la adresa lor? La interesele lor?
Doar ei ne pot minţi spune.

Nici jurnaliştii de la Vatican nu au fost prea
încântaţi de Avatar, catalogând producţia drept „insipidă” şi
afirmând că „deşi există tehnologii încântătoare din belşug,
filmul prezintă prea puţine emoţii umane autentice
„.
Vatican Radio dă vina pe Avatar pentru că
promovează acele pseudo-doctrine ce au făcut ca ecologia să
devină religia noului mileniu
„.

Nu puteau lipsi desigur păreri cum că Avatar expune teme
rasiste
: un alb trece de partea populaţiei Na’vi pentru a
o salva – total aberant, din moment ce tot un alb încearcă să o
distrugă. Alţii văd scenariul drept o metaforă care sugerează
invazia asupra indigenilor din America ş.a.m.d.

Concluzia? Avatar ne arată cât de iraţionali, meschini, mânaţi
de interese personale sau manipulaţi sunt majoritatea oamenilor:
o mie de religii şi tot atâtea războaie. Oare a
existat vreodată pace şi armonie pe Pământ? Istoria ultimelor
milenii spune că nu. În aceste condiţii, îi înţeleg pe cei care se
confundă cu grupul „salvatorilor” că sunt deprimaţi, când
realizează cât de mare e prăpastia dintre o lume armonioasă şi una
învrăjbită. Sigur, e o utopie să sperăm la o lume
perfectă
. Dar măcar la una mai bună.

Dacă vrem, putem schimba lucrurile în bine, dar trebuie
să fim uniţi şi să găsim alte valori pentru care să
luptăm
, altele decât banii şi puterea. Din păcate, ca şi
în film, puţin suntem cei ce ne dorim aşa ceva.