Nokia ne dă muzică gratis de la anul

07.12.2007
Nokia ne dă muzică gratis de la anul

Propunerea producătorului finlandez sună aşa: îţi cumperi un mobil Nokia şi primeşti pentru un an acces gratuit la toată muzica de la Universal Music, graţie unui parteneriat încheiat între cele două companii. Oferta, sub denumirea comercială “Comes With Music” (în traducere, telefonul vine cu tot cu muzică), intră în funcţiune abia de la anul, iar din informaţiile secrete obţinute de go4it!, românii nu vor fi uitaţi.

De la jumătatea lui 2008, aveţi liber la milioane de melodii. Veţi putea descărca muzica dorită 24/24 şi 7/7 timp de 12 luni, atât cu telefonul cât şi cu PC-ul (pregătiţi ţeava!) şi se pare că track-urile vor fi lipsite de protecţie, deci le veţi putea păstra pe veci.

Până se lansează practic “Comes With Music” mai trec câteva luni de iarnă şi de primăvară, să ne rugăm cu toţii – credincioşi şi atei – ca parteneriatul semnat între Nokia şi Universal Music Group International să nu fie rupt şi aruncat la /trash până atunci.

Nokia ofera muzica gratis din 2008

Urmărește Go4IT.ro pe Google News