The Simpsons Movie, o săptămână până la lansare

Autor: Andrei Gîrbea 19.07.2007
The Simpsons Movie, o săptămână până la lansare

Primul film de lung metraj cu celebrele personaje din familia Simpsons, "The Simpsons Movie", se apropie de lansarea programată pe 27 iulie. Având în spate unul din cele mai longevive seriale de animaţie, aflat acum la al 19-lea sezon, filmul este aşteptat cu foarte mult interes de milioanele de fani din întreaga lume.

Simpsons Movie

"The Simpsons Movie" prezintă noile aventuri ale lui Homer, Marge, Lisa şi Bart Simpsons. Întreaga acţiune se învârte în jurul orăşelului Springfield şi a încercării lui Homer de a rezolva problema devărsării unor deşeuri nucleare în rezerva de apă, problemă pe care el însuşi o crease. Povestea nu este însă atuul seriei Simpsons, ci modul în care sunt realizate scenele şi scrise replicile, încărcate de aluzii sugestive ce parodiază diversele probleme mondiale (în acest caz ecologia, religia şi feminismul) şi condimentate cu o doză de cinism aparte.

Familia Simpsons

Spre deosebire de majoritatea filmelor de animaţie moderne, realizate cu tehnica 3D, "Simpsons the movie" îşi păstrează imaginea clasică şi consacrată 2D ( O subliniere a faptului că nu imaginea face un film cu adevărat de calitate). Coloana sonoră a primit însă o atenţie deosebită, fiind realizată de Hans Zimmer, responsabil cu soundtrack-ul şi altor filme celebre, printre care Gladiator, The Lion King sau Pirates of the Caribbean: At World’s End. CD-ul cu soundtrack-ul se găseşte deja de cumpărat în SUA în ediţie limitată, având o carcasă aparte, în forma gogoşii americane cu glazură şi bomboane, preferata lui Homer.

the soundtrack

Promovarea filmului a fost una bine organizată, prin lansarea câtorva trailere care să capteze interesul publicului încă din 2006. 20th Century Fox, casa de producţie aflată în spatele filmului, a realizat diverse parteneriate cu firme mari din industria IT, pentru promovarea "The Simpsons movie", cum ar fi Microsoft, ce va lansa o ediţie tematică limitată a consolei Xbox 360 sau Samsung, care vor produce un telefon special dedicat Simpsons-ilor. În plus, în toamnă, odată cu apariţia DVD-ului "The Simpsons movie", va fi lansat pe piaţă şi jocul The Simpsons Game, produs de EA Sports. Site-ul oficial al filmului este interesant, permiţându-ţi să intri în lumea Simpsons sau să îţi creezi propriul avatar Simpsons după o poză de a ta.

Samsung phone Xbox 360

Deşi nu sunt un mare fan al seriei "The Simpsons", aştept cu interes noul film de lung metraj. Din trailere, se pare că banii cheltuiţi pe biletul la premiera "The Simpsons Movie" vor fi o investiţie grozavă.