Top 20 de femei celebre bune de pus… pe desktop!

Top 20 de femei celebre bune de pus... pe desktop!

Începem această săptămână cu un material ceva mai lejer. Nu ne judecaţi, de vină sunt ţinutele sumare ale domnişoarelor care au ieşit la soare să prindă ceva culoare şi vitamina D. Am realizat o selecţie de imagini desktop cu 20 de femei celebre, încântătoare ca fizic, dar şi talentate (cu câteva mici excepţii). Pentru curioşi, menţionăm şi câţi ani au, şi de unde le cunoaştem. Bonus: la sfârşitul clasamentului v-am pregătit o mică surpriză pe care sperăm să o savuraţi.

Locul 20 – Kim Kardashian (21 octombrie 1980, 31 de ani şi jumătate).

O cunoaştem din ziarele de scandal şi din revistele colorate cu coperţi şi pagini lucioase care sosesc la redacţiile alăturate. Cât de mult ne place? Nu extraordinar de mult, dar ţinând cont că e la mare căutare am zis că merită o poziţie… în clasament.

Locul 19 – Lindsay Lohan (2 iulie 1986, 26 de ani)

Oficial este actriţă, cântăreaţă şi fotomodel. Noi nu am văzut însă niciun film cu această domnişoară, în schimb, vrând nevrând, am dat peste o mulţime de fotografii în care ne arată cum a cultivat darurile primite de la mama natură. Inteligenţa se pare că nu e unul dintre ele, din moment ce a ajuns la răcoare pentru furt. Îi plac senzaţiile şi substanţele tari, ce să-i faci.

Locul 18 – Paris Hilton (17 februarie 1981, 31 de ani)

Colega de pahar a celebrităţii apuse Britney Spears, s-a remarcat la început datorită unui sex tape , dar şi prin silueta filiformă care, coroborată cu ţinutele extrem de sumare, au transformat-o într-un model numai bun de studiat la ora de anatomie. Faptul că şi-a uitat lenjeria intimă în şifonier şi a defilat prin faţa paparazzilor fără „acoperire” în zonele intime, o punem pe seama stresului cumulat la serviciu şi a grijei zilei de mâine.

A, era să uităm, Paris Hilton a moştenit lanţul Hilton Hotels. Oare bunicul ei, Conrad Hilton, o fi mândru de ea? Siiiigur că da.

Locul 17 – Eva Mendes (5 martie 1974, 38 de ani)

O actriţă nu foarte strălucită, însă cu siguranţă o femeie serioasă ce nu poate fi comparată cu „fufele” de mai sus. O ştiţi probabil din seria „Fast and Furious”, dar am văzut-o şi alături de Will Smith în „Hitch” sau cu Denzel Washington în „Training Day” şi „Out of Time”.

Locul 16 – Christina Aguilera (18 decembrie 1980, 31 de ani)

Deşi acum a cam ieşit din topurile muzicale, iar filmele în care a jucat prefer să nu le menţionez deoarece le consider jalnice, îmi aduc aminte cu plăcere de câteva clipuri chiar reuşite ale Christinei (ex: Dirty, Candyman).

Locul 15 – Megan Fox (16 mai 1986, aproape 26 de ani)

Am spus-o şi o repet, Megan Fox e o actriţă de mâna a doua. Dar are un chip frumos şi nişte picioare ce mă debusolează. Absolut. Se pare că şi Michael Bay a fost derutat când a ales-o pentru rolul din Transformers, altfel nu îmi explic.

Megan Fox

Locul 14 – Miley Cyrus (23 noiembrie 1992, 19 ani)

Mică, mică, dar ridică… audienţa. Miley Cyrus, o Abramburica mai talentată şi cu o expunere mai mare, a reuşit să stârnească frenezie printre copii şi adolescenţi cu personajul Hannah Montana, iar acum că se apropie de 20 de ani, a început să atragă şi priviri mai agere, mai experimentate, de vultur pleşuv, prădător de fete inocente. Dar o mai fi Miley inocentă? Cred că nu… ştiu.

Locul 13 – Katy Perry (25 octombrie 1984, 27 de ani şi jumătate)

Katy Perry e o fată care-mi inspiră mult optimism şi distracţie contra cost, iar aici mă gândesc la un singur lucru: California Gurls, videclipul supra-saturat realizat împreună cu Snoop Dogg: America, plajă, soare, cocktail-uri, fete frumoase şi sofisticate. Scump domne scump, în România-i mai ieftin.

Locul 12 – Keira Knightley (26 martie 1985, 27 de ani)

Împotriva curentului care visează la o Keira pirat, atât ca personaj cât şi din punct de vedere al conţinutului digital disponibil pe torente, mie îmi plac rolurile ei de femeie nebună. „A Dangerous Method” este relevant în acest sebs , iar dacă îmi permiteţi să comentez acest titlu, o să zic că piratarea e pe cale să devine o metodă periculoasă. Mai ales dacă întră în vigoare legile ACTA.

Până una alta, să lăsăm ACTA la o parte şi să-i urăm Keirei un călduros „La Mulţi Ani” pe Facebook. Azi e ziua ei.

Locul 11 – Angelina Jolie (4 iunie 1975, 36 de ani neîmpliniţi)

Acum câţiva ani, Angelina era numărul 1 în preferinţele mele şi probabil ale tuturor masculilor cu drept de vot. În momentul de faţă, e unu lângă unu, adică 11. Nu e rău. Dar peste vreo cinci ani, o să fie 111, iar conform acestei formule de care sunt mândru (dar nu o brevetez din modestie şi lipsă de interes desigur), inevitabil va ajunge 1111, respectiv 11111.

Locul 10 – Rihanna (20 februarie 1988, 24 de ani împliniţi)

Cu riscul de a fi considerat un individ cu gusturi dubioase, am plasat-o pe Rihanna pe locul 10. Conform audienţei generale, Rihanna e mai sus şi fără îndoială o să ajungă ca Guess Who – tot mai sus.

Locul 9 – Olivia Wilde (10 martie 1984, 27 de ani)

O ştim din TRON: Legacy şi, mai nou, pentru rolul din „In Time”.

Locul 8 – Scarlett Johansson (22 noiembrie 1984, 27 de ani şi jumătate)

O actriţă de primă clasă, cu roluri foarte bune pentru care a primit patru nominalizări la Globul de Aur. A câştigat şi un premiu BAFTA pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal. Vorbim de personajul Charlotte din pelicula de Oscar „Lost in Translation” – un film pe care dacă nu l-aţi văzut, vi-l recomand.

Locul 7 – Mila Kunis (14 august 1983, 29 de ani)

Am văzut-o prima dată în „Black Swan” şi mi-a plăcut. A urmat apoi „Friends with Benefits” şi, deşi rolul a fost unul lejer, de weekend cu năbădăi, ne-a arătat că are potenţial. O aşteptăm şi în alte comedii cu corporatişti excitaţi.

Locul 6 – Olga Kurylenko (14 noiembrie 1979, 32 de ani şi jumătate)

Din top nu putea lipsi o rusoaică, mai exact o ucraineancă. Olga Kurylenko are un fizic de nota 8, dar joacă în roluri de 4. Rezultatul e evident o medie, aritmetică neponderată aş spune – locul 6 în top. Nu-i nimic, e încă tânără, aşteptăm şi filme mai bune care să o ridice. Nu, Quantum of Solace nu e un film bun. Şi nici acele rateuri precum Hitman sau Max Payne. Tot respectul pentru jocuri, dar filmele chiar nu m-au convins.

Locul 5 – Jessica Alba (28 aprilie 1981, 31 de ani)

Jessica Alba este o femeie frumoasă, are acel „quelque chose” cum s-ar spune. Iar filmele în care a jucat sunt şi ele memorabile, chiar dacă nu intră în cercul select al peliculelor de Oscar. Câteva titluri: Sin City, Sleeping Dictionary (mmmmm….), Awake, Fantastic Four, Machete.

Locul 4 – Amanda Seyfried (3 decembrie 1985, 26 de ani)

Dacă vă plac blondele cu chip angelic şi sâni generoşi, iată modelul perfect. Sigur, Amanda Seyfried e mai mult decât atât, aş spune că e şi o actriţă cu potenţial. Mi-a plăcut în „Mamma Mia”, dar mai ales în „Chloe”, acolo unde apare în câteva scene fierbinţi, alături de Julianne Moore.

Locul 3 – Katherine Heigl (24 noiembrie 1978, 33 de ani jumate)

Fiind un misogin declarat, mi-a plăcut la nebunie filmul „The Ugly Truth”, cu Katherine Heigl şi Gerard Butler. Sigur, Gerard Butler a fost „the man”, dar Katherine a dat savoare acestei comedii pe care o consider printre cele mai reuşite din 2000 încoace.

Locul 2 – Charlize Theron (7 august 1975, 36 de ani jumate)

Charlize Theron, pe lângă că se menţine într-o formă de invidiat, a bifat câteva roluri impresionante. Unul dintre ele i-a adus şi mult râvnitul Oscar (cea mai bună actriţă în rol principal – personajul „Aileen” din filmul „Monster”).

Locul 1 – Natalie Portman (9 iunie 1981, 30 de ani)

Când vine vorba de Natalie Portaman, doar atât mai pot tasta: jos pălăria sau, mai bine zis, jos masca (cine ştie cunoaşte, cine nu – are link). Natalie Portman este dovada că femeia frumoasă şi deşteaptă nu e un mit ci realitate. Eu unul, nu am văzut niciun film prost cu ea şi nici un caracter fad pe care să-l interpreteze, indiferent că a fost vorba de un film cu buget modest („Closer” spre exemplu), un film subapreciat sau mai puţin popular (Leon) sau filme care au luat Oscar-ul (Star Wars, Black Swan). Cât despre frumuseţe, iarăşi jos pălăria. O nativă din Gemeni care face cinste zodiei ;).

Cam acestea ar fi doamnele şi domnişoarele pe care le pomenim pentru celebritatea lor. Unele sunt frumoase şi talentate, altele doar frumoase.

Topul nostru este evident unul subiectiv, aşa încât vă provocăm şi la vot pentru a contura un clasament cât mai relevant. Vă invităm să votaţi domnişoara care vă încântă cel mai mult.

La final, iată şi surpriza promisă. Româncele noastre, din ţară sau de peste hotare, au calităţi evidente care le-au adus bani şi faimă. Nu vreau să le compar cu fetele de mai sus, dar unele dintre ele cred că ar merita să intre în top 20. Voi ce spuneţi?

Bonus: Top 5 românce frumoase şi celebre

Locul 5 – Alexandra Stan

Locul 4 – Inna

Locul 3 – Monica Bârlădeanu

Locul 2 – Mădălina Ghenea

Locul 1 – Catrinel Menghia

Urmărește Go4IT.ro pe Google News