În perioada 3 – 9 august, rețeaua de magazine Lidl aduce o ofertă specială destinată pasionaților de bricolaj și celor care derulează lucrări de amenajare sau renovare în gospodărie.
Clienții care au instalată aplicația Lidl Plus pot achiziționa un aparat multifuncțional cu senzor de detecție sau un umidometru, ambele marca Parkside, la prețul redus de doar 28 de lei, pachetul incluzând și bateriile necesare funcționării.
Multisenzorul vine cu patru funcții de detecție, capabil să identifice cablurile electrice sub tensiune, elementele metalice, grinzile din lemn și cavitățile din pereți. Astfel, utilizatorii pot da găuri fără a deteriora aceste elemente sau fără a întâmpina rezistență.
Umidometrul Parkside de la Lidl vine cu un domeniu de măsurare cuprins între 0% și 44%, având integrată și o funcție suplimentară pentru măsurarea temperaturii ambientale.
Din punct de vedere tehnic, umidometrul măsoară conținutul de apă din diverse materiale precum lemnul, betonul, tencuiala sau solul. Aparatul utilizează o tehnologie cu pini metalici, adică invazivă, bazată pe măsurarea rezistenței electrice. Principiul fizic este simplu: lemnul sau zidăria uscată sunt buni izolatori, în timp ce apa conduce curentul. Astfel, pe măsură ce umiditatea crește, rezistența electrică scade.
Un umidometru este esențial în construcții, prelucrarea lemnului, agricultură și inspecții imobiliare, deoarece un nivel necorespunzător de umiditate poate cauza degradarea materialelor, mucegai sau pierderi financiare.
Oferta este valabilă în limita stocului disponibil în magazinele Lidl din țară.
Sursa foto: Lidl.ro
Te-ar putea interesa și: Cinci scule Parkside care costă sub 150 de lei. Vor fi disponibile de săptămâna viitoare în catalogul Lidl