Logitech lansează primul mouse cu trackball din ultimul deceniu, având conexiune wireless şi bază ajustabilă

06.09.2017
Logitech lansează primul mouse cu trackball din ultimul deceniu, având conexiune wireless şi bază ajustabilă

Logitech MX ERGO este un trackball wireless optimizat pentru confort şi precizie în utilizare.

MX ERGO oferă dispune de bază ajustabilă cu un design unic pe piaţă, ce promite reducerea tensiunii musculare cu 20%, comparativ cu folosirea unui mouse standard. Datorită bazei ajustabile poţi creşte unghiul de la 0 la 20 de grade, ceea ce îmbunătăţeşte poziţia şi mişcarea încheieturii mânii, iar forma optimizată sporeşte confortul asigurând suport pentru degete şi toată palma.

MX ERGO oferă abilitatea de a schimba viteza cursorului şi acurateţea printr-o simplă apăsare de buton, modul de precizie fiind semnalat cu o lumină LED, oferind control ideal pentru trackball.

Alimentat de o baterie reîncărcabilă, Logitech MX ERGO oferă autonomie de până la 4 luni, în funcţie de gradul de folosire. Odată descărcat, MX ERGO poate fi pregătit pentru o zi întreagă de utilizare cu doar un minut de încărcare rapidă.

MX ERGO are în dotare Logitech Easy-Switch şi Logitech Flow. Cu ajutorul Logitech Flow, disponibil sub formă de download gratuit, integrat în software-ul Logitech Options, şi Easy-Switch poţi lucra la două calculatoare simultan folosind un singur mouse, fiind posibilă inclusiv copierea şi mutarea de conţinut, imagini şi documente între acestea.

Logitech MX ERGO este disponibil începând cu această lună la preţul de 99.99 dolari.

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult