Mionix anunţă primul mouse inteligent: NAOS QG

Mionix anunţă primul mouse inteligent: NAOS QG

MionixLabs, compania producătoare de periferice de gaming pentru PC-uri a venit cu un concept nou de mouse sub forma lui NAOS QG. Acesta este prezentat ca primul Smart Mouse şi integrează o serie de senzori care pot oferi informaţii despre starea utilizatorului. Denumirea QG este o abreviere a termenilor „Quantified Gaming”, funcţie care monitorizează pulsul, numărul de acţiuni pe minut şi umiditatea pielii.

Aceste informaţii pot fi apoi folosite în cadrul unei echipe de sporturi electronice, fiecare putând vedea în timp real starea coechipierilor. De asemenea, informaţiile ar putea fi accesate şi de jocuri video single player, acţiunea putând fi modificată în funcţie de datele colectate de senzori. De exemplu, într-un joc de genul horror, atunci când utilizatorul pare să fie prea relaxat, pe baza informaţiilor oferite de NAOS QG, jocul ar putea trimite mai mulţi inamici sau ar putea să schimbe muzica, iluminarea sau chiar designul nivelurilor pentru a produce o atmosferă mai tensionată.

Senzorii noului mouse de la Mionix sunt poziţionaţi în partea de jos a dispozitivului, în locul în care cea mai mare suprafaţă a palmei se înâlneşte cu suprafaţa sa. Datele sunt apoi procesate printr-o aplicaţie proprietară, care are inclusiv funcţie de suprapunere a informaţiilor deasupra jocului. În orice moment, software-ul poate să ofere şi un grafic pentru unul sau mai mulţi utilizatori, care să prezinte evoluţia sa pe o perioadă determinată, iar la anumite intervale sunt salvate inclusiv screenshot-uri pentru a vedea mai uşor exact ce se întâmpla pe ecran atunci când pulsul a crescut sau a scăzut.

Studiourile producătoare vor avea acces la un API pentru integrarea funcţionalităţii QC în jocurile lor, compania oferind exemple de titluri precum Hearthstone, World of Tanks, Battlefield 4 şi StarCraft 2. Din păcate însă, acesta este un produs care nu a ajuns decât în stadiu de prototip, iar Mionix nu sunt siguri că NAOS QG ar avea succes ca un produs finit. Astfel, compania a pornit o campanie de Kickstarter pentru a se asigura că proiectul atrage destui fani, care se termină în luna ianuarie. Pentru a începe producţia în masă, compania are nevoie de 100.000 de dolari, din care a strâns deja aproximativ 20.000, cu 39 de zile rămase pentru finanţare.

Preţul de comercializare al acestui mouse va fi de 129 de dolari, însă cei care comandă primele 300 de bucăţi prin intermediul Kickstarter, îl pot cumpăra cu numai 79$. Ca în cazul oricărui proiect de Kickstarter, există mai multe niveluri de susţinători, în funcţie de suma oferită, cel mai înalt, de 5.000 $ oferind un set complet de periferice si accesorii Mionix, alături de o călătorie la Dreamhack în Suedia, cu transport, cazare şi masă incluse pentru trei zile.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult