MSI CLUTCH GM60: un mouse pentru gamerii forţoşi

09.10.2018
MSI CLUTCH GM60: un mouse pentru gamerii forţoşi

Motivul pentru care un gamer alege un mouse este de cele mai multe ori subiectiv, toată tehnologia integrată în acesta pălind în faţa sentimentului pe care îl poţi avea în utilizare. Astfel, sunt mulţi care preferă modele de mouse mai slabi din punct de vedere al performanţei (pe hârtie) doar pentru forma sau modul în care alunecă pe un mousepad. Cei de la MSI propun astfel modelul CLUTCH GM60, un mouse care îşi poate schimba forma, încercând să atragă cât mai mulţi utilizatori.

Construcţie, design şi ergonomie

Perifericele MSI pe care le-am testat în trecut au scos la iveală un lucru interesant, iar CLUTCH GM60 confirmă din nou această teorie: echipa de designeri a fost mai preocupată să creeze ceva care să arate bine în fotografii decât să încerce să folosească produsele. Astfel, GM60 pare de la distanţă să fie un mouse interesant, cu un design „cool”, care nu iese prea mult în evidenţă. Acesta este realizat dintr-un plastic de culoare gri mat şi vine cu o serie de accesorii magnetice pentru a schimba forma de pe laterale.

Din păcate însă, mouse-ul este foarte greu, inginerii MSI considerând că este necesar un schelet metalic în partea de jos. De asemenea, magneţii componentelor detaşabile se prind pe şuruburi magnetice, care la rândul lor adaugă greutate. Unde mai punem la socoteală şi accesoriile din plastic şi ajungem l concluzia că acesta nu este un mouse pentru jucătorii de FPS-uri.

Pe lângă cele două butoane obişnuite, aavem de a face cu un scroll cauciucat plăcut, care funcţionează în trepte bine definite, cu un buton de DPI poziţionat sub acesta. Sub butonul „click stânga” avem şi un LED care indică profilul de DPI care este în utilizare. CLUTCH GM60 beneficiază de butoane back şi forward pe ambele părţi, puţin cam mici, însă acestea asigură că avem de a face cu un mouse ambidextru. Accesoriile din plastic pot crea o formă confortabilă indiferent de mâna pe care utilizatorul o foloseşte, sau pot fi detaşate complet pentru a reduce greutatea. Chiar şi fără aceestea, mouse-ul tot greu rămâne.

Carcasa exterioară este de asemenea detaşabilă, una de schimb fiind inclusă în pachet, forma acesteia fiind identică. Am fi preferat o carcasă de schimb mai bombată, în partea de jos, CLUTCH GM60 fiin un mouse extrem de plat, greu de utilizat atât cu palm grip, cât şi cu claw grip. Având în vedere că este un mouse atât de greu, utilizarea în mod „fingertip” este aproape imposibilă.

Mouse-ul vine şi cu două cabluri USB, unul textil şi unu de platsic, ce textil fiind puţin mai lung. Faptul că poţi schimba cablul USB este însă un avantaj în special pentru cei care cară mouse-ul în geantă, fiind mai greu să deteriorezi mufele dacă nu mai stau tensionate.

Software

Am mai vorbit deja de două ori despre software-ul Gaming Center de la MSI, aşa că faptul că interfaţa este învechită şi că acesta reporneşte accesoriile la rularee nu este ceva nou.

Pentru mouse, MSI oferă setări de bază pentru configurarea celor opt butoane (două click-uri, scroll, DPI şi cele patru butoane laterale), setări obişnuite pentru luminiţe (există trei zone configurabile, două la butoanele principale şi unul în partea de jos, unde este logo-ul MSI şi este acoperit tot timpu cu mâna în utilizare).

Cele mai interesante setări sunt însă în tab-ul „sensor”. Aici avem multe setări, multe dintre ele pe care le vedem prima dată în cazul acestui mouse. Există posibilitatea de a salva câte 4 trepte DPI pentru fiecare dintre cele cinci profile, cât şi posibilitatea de a avea setări separate de sensivitate pe axele X şi Y. Pot fi setate direct de aici şi viteza pentru dublu-click şi cea de scroll, ceva ce poate fi setat de obicei şi direct din Windows.

Alte setări interesante sunt distanţa de lift-off, adică distanţa de la sol la care mouse-ul nu mai înregistrează mişcări, pooling rate de la 125 Hz la 3000 Hz (majoritatea mouşilor ajung pe la 1000 Hz) şi Angle Snapping, o setare pe care nu vreţi să o puneţi peste setarea implicită „1”, dacă vreţi precizie.

Experienţa de utilizare

În ciuda faptului că MSI s-a chinuit să creeze un mouse foarte bine închegat din punct de vedere hardware, cu multe setări pe partea de software, GM60 nu este tocmai plăcut în utilizare. Nu numai că forma acestuia, chiar şi cu accesoriile laterale, nu este tocmai plăcută, fiind un mouse prea „plat”, dar nici în jocuri nu este tocmai uşor de folosit.

În shootere, greutatea îşi spune cuvântul, fiind necesară mai multă forţă pentru a putea reacţiona rapid, iar modul în care sunt poziţionate butoanele laterale de pe partea dreaptă şi sensibilitatea lor asigură apăsări accidentale tot timpul. Recomandăm dezactivarea lor complet pentru a evita momente de frustrare.

De asemenea, MSI nu prea a luat în calcul nevoia unei patine în jurul senzorului, bazându-se pe o singură patină în partea de jos şi două în partea de sus. Rezultatul este un mouse care alunecă destul de bine, însă care pare îngreunat din cauza lipsei de suprafaţă care are contact cu mousepad-ul. Patinele integrate în „aripioarele” laterale nu ajută prea mult, mai ales când utilizarea lor adaugă greutate în plus mouse-ului.

Cu siguranţă însă, există utilizatori care s-ar putea împăca foarte bine cu CLUTCH GM60, însă cel mai probabil aceştia nu caută un mouse pentru shootere, sau care să ofere cea mai bună performanţă în jocuri online. Mai degrabă, acesta este un mouse pentru cei care sunt pasionaţi de luminiţe colorate şi care nu ţin atât de mult să se joace online.

Concluzii

GM60 confirmă din nou suspiciunea pe care o aveam încă de la testarea căştilor IMMERSE GH70. Vorbim despre o companie care investeşte în design fără să se gândească obligatoriu la experienţa pe care clientul o va avea în utilizare. Pe hârtie, toate produsele MSI testate (GK70, GH70 şi GM60) par a fi de top şi vin la preţuri comparabile cu cele ale concurenţei.

Galerie foto

În realitate, acestea vin alături de un software destul de slab şi cu hardware care se dovedeşte a fi inconfortabil sau chiar nepotrivit pentru gaming. Desigur, niciunul dintre aceste produse nu este 100% rău, însă preţurile la care sunt comercializate sunt puţin peste ceea ce oferă.

Părţi pozitive

Design atrăgător şi ambidextru
Luminiţe RGB configurabile
Butoane configurabile
Multe setări avansate pentru senzor
Accesorii complete în pachet

Părţi negative

Forma mouse-ului este inconfortabilă
Este prea greu pentru gaming
Software-ul este slab şi neintuitiv

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult