Centerpiece: tastatura cu un display complet în spatele butoanelor. VIDEO

23.12.2022
Centerpiece: tastatura cu un display complet în spatele butoanelor. VIDEO

Tastatura este pentru mulți dintre utilizatorii de computere ceva atât de banal încât nici nu contează dacă este mecanică, cu membrană, cu sau fără iluminare sau dacă include butoane numerice sau nu. Pentru alții, tastaturile pot deveni o adevărată pasiune, iar o mare parte din experiența de utilizare a unui PC se învârte în jurul căutării tastaturii perfecte. Finalmouse, o companie nouă în domeniul perifericelor, propune o tastatură numită Centerpiece, cum nu am mai văzut până acum: una echipată cu un ecran pe toată suprafața, care integrează propriul procesor și GPU.

Tastatura Centerpiece adoptă un design complet nou, cu taste transparente

Centerpiece este una dintre ele mai impresionante tastaturi, la nivel vizual, pe care am văzut-o până acum. Aceasta este realizată în jurul unui display, care poate rula diverse animații interactive, realizate folosind Unreal Engine 5, iar tastele și switch-urile de sub ele sunt transparente, pentru a permite efectelor să poată fi văzute în totalitate.

Tastatura nu este una wireless, ci folosește un cablu USB-C pentru conectare la PC și alimentare cu curent, ceea ce nu este surprinzător, întrucât, cel mai probabil, consumă mai multă energie decât oricare altă tastatură de pe piață. Animațiile sunt controlate de hardware-ul propriu integrat, iar acestea pot fi configurate folosind o aplicație desktop proprietară.

Switch-urile sunt de tip low-profile, realizate de Gateron, cu o cursă liniară. Acestea sunt echivalente cu variantele Black Ink ale producătorului, însă sunt realizate special din plastic transparent. Se pare că o versiune cu switch-uri magnetice Hall Effect va fi disponibilă mai târziu.

În ciuda dimensiunilor, tastatura Centerpiece este una de tip 65%, deci nu integrează butoanele numerice din dreapta și butoanele de navigație, ci doar săgețile, asemeni unui laptop compact.

Așa cum sugerează și numele, Centerpiece nu este tipul de tastatură de la care să aștepți performanță ridicată în jocuri video, sau care să fie dedicată productivității, ci mai degrabă este una pe care să o afișezi. Ecranul care rulează animații, sau diverse modele în spatele tastelor poate fi integrat în iluminarea ambientală dintr-o cameră, iar tastatura poate deveni rapid un subiect de discuție cu cei care vin în vizită și chiar poate servi drept activitate de societate, întrucât poate rula și mici jocuri care se folosesc de formatul neobișnuit care plasează tastele deasupra ecranului.

Lansarea va avea loc în 2023, iar prețul este surprinzător de mic pentru ceva de acest gen. Finalmouse cere „doar” 350 de dolari pe Centerpiece, în condițiile în care tastaturi high-end de gaming precum Logitech G915, cu taste RGB și fără niciun display, costă 300 de dolari.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult