MP3 player care vindecă acneea – oare?

18.02.2008
MP3 player care vindecă acneea – oare?

Acneea nu este un motiv de mândrie pentru adolescenţi, iar dacă îţi masezi faţa cu un MP3 player ca să scapi de coşuri, ar fi indicat să nu te vadă nimeni. O firmă japoneză încearcă totuşi să vândă un dispozitiv minune ce redă muzică şi te scapă de erupţiile cutanate specifice adolescenţei. La baza tratamentului nu stă muzica ce poate fi stocată în cei 128 MB ai playerului, ci un generator de ioni pozitivi şi negativi.

MP3 player care vindecă acneea

Conform instrucţiunilor de folosire, sesiunile de tratament ar trebui să dureze 20 de minute şi să fie copuse din 10 minute de masaj „negativ” şi 10 minute de masaj „pozitiv”. Dacă ar fi să îi credem, în prima parte s-ar deschide porii şi ar fi umezită pielea, iar în partea a doua s-ar reduce secreţia de grăsime şi porii ar fi închişi la loc. Şi totul pentru echivalentul în yeni a 184$. Să sperăm că adolescenţii japonezi nu vor fi atât naivi precum speră producătorii acestui mpion MP3 player.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News