Sony NWZ-A820 – Walkman fără telefon

Sony NWZ-A820 – Walkman fără telefon

Sony face cunoscută noua serie de playere multimedia Walkman cu Bluetooth Sony NWZ-A820. Gadget-urile de 4, 8 sau 16 GB sunt concepute să-ţi ofere un sunet de o calitate excepţională (MP3, WMA, WAV, AAC) şi să redea pe ecranul QVGA de 2.4 inch filme în format AVC sau MPEG-4 (la 30 fps) plus fotografii JPEG.

Sony NWZ-A820 Walkman

Tehnologia Bluetooth face din Sony NWZ-A820 un player şi mai atractiv deoarece îţi oferă şansa să scapi de fire prin achiziţionarea unor căşti wireless. Gadget-ul se laudă cu o autonomie excelentă (36 de ore audio şi 10 ore video), dar ea aproape că se înjumătăţeşte dacă foloseşti căşti Stereo Bluetooth.

Nici accesoriile nu sunt de neglijat. Cu 28 $ îi ataşezi un difuzor extern şi astfel poţi încânta sau irita audienţa din autobuz sau metrou; contra sumei de 186 $ primeşti un dock (VRC-NW10) cu video-in, capabil să realizeze capturi MPEG-4 în timp real.

Sony NWZ-A820 Walkman

Preţurile pentru modelele de 8 GB (NWZ-A828) şi 16 GB (NWZ-A829) sunt de 260$, respectiv 354$. Varianta de 4 GB (NWZ-A826) are un cost secret momentan. Sony NWZ-A820 va ajunge pe rafturile magazinelor din Europa prin aprilie, dar până atunci poate fi pre-comandat (alb, negru sau roz) de pe site-ul sonystyle-europe.com.

Sony NWZ-A820 Walkman