TEAC MP-600 – un player multimedia

10.07.2007
TEAC MP-600 - un player multimedia

MP-600 se încadrează în familia echipamentelor portabile de distracţie, uneori denumite playere multimedia. La el poţi viziona filme, asculta muzică de pe memoria internă sau de la radio, te poţi uita la poze sau citi documente text.

La aspect arată ca un iriver Clix însă prezintă avantajul unui ecran tousch-screen de mari dimensiuni, 3.5”, dar care îi afectează dimensiunile lui MP-600, 105x75x12 mm şi 96g. Echipamentul poate rula fişiere audio MP3, WMA şi WAV, fişiere video AVI, poate afişa fotografii JPG şi documente TXT. De stocarea lor se ocupă memoria Flash internă de 1, 2 sau 4 GB care poate fi extinsă cu carduri SD/MMC.

Mai dispune de un egalizator pe 8 benzi, conector USB2.0 şi funcţie de reportofon. Autonomia lui MP-600 atinge o valoare maximă de 10 ore dacă e folosit în mod audio, timpul înjumătăţindu-se la rularea filmelor. Pe site-ul TEAC varianta de 1 GB se găseşte la 119 €, cea de 2 GB la 149 €, iar pentu 169 € veţi primi 4 GB.

TEAC MP-600

TEAC MP-600

Urmărește Go4IT.ro pe Google News