Polițiștii brașoveni au efectuat marți 24 de percheziții domiciliare într-o amplă anchetă privind fapte de înșelăciune și spălare a banilor. Dosarul a fost deschis după ce zeci de angajați ai unor magazine au fost convinși prin telefon să transfere sume mari de bani prin aparatele de plată din unități. Prejudiciul estimat până în prezent de anchetatori se ridică la aproximativ 80.000 de lei, transmite Mediafax.
Descinderile au avut loc în București și în județele Brașov, Galați, Buzău, Bacău, Iași, Vrancea și Maramureș. Operațiunea este derulată de Serviciul de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, cu sprijinul inspectoratelor județene de poliție vizate și al Poliției Capitalei.
Primele plângeri au fost înregistrate la nivel național în noiembrie 2024, vizând mici afaceri dotate cu terminale de tip self-service pentru operațiuni financiare. Suspecții contactau telefonic personalul magazinelor, susțineau că sunt tehnicieni ai operatorilor de plăți și le cereau angajaților să introducă fonduri în sistem sub pretextul unor „verificări tehnice”.
Fondurile generate prin aceste terminale erau redirecționate imediat către conturi din aplicații alternative de plată sau platforme de pariuri și jocuri de noroc. Deși respectivele conturi figurau pe numele unor terți, anchetatorii arată că persoanele vizate de anchetă exercitau un control total asupra lor, reușind astfel să ruleze cei 80.000 de lei.
Polițiștii urmăresc ridicarea documentelor și a mediilor de stocare cu valoare probatorie și vor pune în aplicare 15 mandate de aducere pentru audierea suspecților și stabilirea măsurilor preventive.