Un cetățean român aflat ilegal în Statele Unite și urmărit penal într-un dosar federal de fraudă a fost arestat în Districtul de Vest al statului Washington, în apropierea orașului Seattle. Acesta urmează să fie transferat în statul Georgia, a anunțat Departamentul Justiției din SUA.
Bogdan Alexandru Gherghevici, în vârstă de 27 de ani, cunoscut și sub pseudonimul „Victor Zema”, a fost pus sub acuzare în august 2025 printr-un rechizitoriu cu 16 capete de acuzare pentru fraudă electronică federală și furt de identitate calificat. Autoritățile au precizat că bărbatul a fugit la debutul anchetei.
În același dosar, coacuzatul său, Viorel Cristea, un cetățean român în vârstă de 33 de ani aflat de asemenea ilegal pe teritoriul american, a fost deja condamnat în martie 2026 pentru conspirație la fraudă electronică și obligat la plata unor despăgubiri de 679.100 de dolari.
Investigația a început în mai 2025, după ce o persoană a sesizat Biroul șerifului din comitatul Pierce, Georgia, cu privire la tranzacțiile suspecte ale unui pretins comerciant de echipamente agricole din Blackshear. Verificările ulterioare, realizate împreună cu agenții Homeland Security Investigations (HSI), au arătat că entitatea comercială era fictivă, iar Cristea și Gherghevici au fost identificați drept complici.
Potrivit rechizitoriului, în perioada martie – mai 2025, cei doi au derulat o schemă extinsă prin care pretindeau că vând online utilaje agricole second-hand. Înșelăciunea a vizat peste 12 cumpărători la nivel național, majoritatea persoane în vârstă, și a provocat pierderi totale de peste 600.000 de dolari.
Judecătorul magistrat Brian A. Tsuchida a dispus arestarea preventivă și transferul lui Gherghevici, decizie care permite Districtului de Sud al Georgiei să continue procedurile judiciare.