LG Artcool Gallery: un aparat de aer condiționat cu display LCD pentru afișarea de imagini

18.12.2022
LG Artcool Gallery: un aparat de aer condiționat cu display LCD pentru afișarea de imagini

Aparatele de aer condiționat nu au fost niciodată plăcute din punct de vedere estetic. Acestea nu prea se potrivesc cu niciun alt obiect de mobilier și nici nu pot fi cu ușurință ascunse, pentru a nu le scădea eficiența. Au existat de-a lungul timpului eforturi pentru a le masca cu diverse carcase ornamentale, însă LG pare că a găsit acum o soluție care ar putea fi câștigătoare: deghizarea aparatului de aer condiționat într-un tablou digital în seria LG Artcool Gallery.

LG Artcool Gallery îmbină utilul cu plăcutul

Practic, acest aparat de aer condiționat are un modul interior care este echipat cu un ecran LCD de 27”. LG Artcool Gallery are un design simplu, de formă pătrată, care poate găzdui fotografiile preferate ale utilizatorilor. Poți pune acolo un tablou faimos, poți decora afișajul cu fotografii personale sau poți chiar realiza o fotografie cu peretele, pentru a încerca să ascunzi complet aparatul de aer. Fotografiile pot fi schimbate manual oricând dorești prin aplicația ThinQ de pe mobil.

Desigur, LG oferă o selecție de fotografii și tablouri integrate, așa cum face și pe televizoarele sale, putând alege de acolo atunci când nu ai inspirație.

Aparatul de aer condiționat folosește un compresor cu dublu invertor, care permite reducerea zgomotului în utilizare și integrează o cale de ventilație în trei direcții, pentru a nu trimite aer rece direct către persoanele din cameră, Aceste fante sunt poziționate pe lateralele aparatului.

LG va dezvălui mai multe detalii despre Artcool Gallery la CES 2023, unde ne așteptăm să aflăm informații despre disponibilitatea și prețul său. Având în vedere că face parte dintr-o gamă de produse premium, cu accent pus pe design, nu ne așteptăm ca acesta să fie un produs prea ieftin.

sursa: Gizmodo

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult