Apple anunță Apple Watch Series 6 și SE, un model premium și unul mai ieftin

Autor: Cătălin Niţu 15.09.2020
Apple anunță Apple Watch Series 6 și SE, un model premium și unul mai ieftin

Apple a anunțat astăzi Apple Watch Series 6, noua generație de smartwatch premium a companiei. Chiar dacă în termeni de design, acesta nu este foarte diferit față de modelul Series 5 de anul trecut, însă a primit câteva noutăți la interior, cât și opțiuni noi de personalizare. Acesta este cel mai „colorat” ceas pe care Apple l-a lansat până în prezent, fiind disponibil în patru noi nuanțe de carcasă. Compania a anunțat și Apple Watch SE, un model de buget, cu același design precum Apple Watch 4, 5 și 6, dar cu hardware mai slab.

Apple Watch Series 6 adaugă noi senzori și capabilități hardware și software

Apple Watch Series 6 și SE vin echipate cu sistemul de operare watchOS 7 din fabrică, care adaugă monitorizarea somnului, posibilitatea de a detecta atunci când te speli pe mâini și cronometrarea spălării și capabilitatea de a calcula valoarea VO2 Max folosind senzorii deja disponibili pe ceasurile Apple.

La nivel hardware, chiar dacă arată aproape identic din punct de vedere al hardware-ului Series 6,oferă patru noi nuanțe de culori pentru carcasă: Albastru în carcasă de aluminiu, auriu și gri în carcasă de oțel și o nouă ediție Product (RED). De asemenea, noi curele din noi materiale au fost dezvoltate direct de către Apple.

La nivel hardware, Apple integrează un nou chipset numit Apple S6, un procesor dual-core realizat pe aceeași tehnologie precum Apple A13 din iPhone 11. Acesta ar trebui să fie cu 20% mai rapid decât modelul precedent. Există și doi senzori noi: un oximetru care detectează nivelul de oxigen din sânge, care emite o lumină roșie, față de cea verde a senzorului de puls, cât și un altimetru care este permanent pornit și îți monitorizează permanent nivelul de elevație.

Apple Watch Series 6 vine și cu noi fețe personalizabile, însă cel mai interesant este faptul că Apple aduce noi brățări numite „Solo Loop”, care nu sunt deloc întrerupte, fiind practic brățări complete, de diverse mărimi. Acest model este disponibil în variantă de silicon și o variantă textilă. Desigur, noi brățări din piele, brățări sport și brățări de lux din gama Hermes.

O altă funcție interesantă este Family Setup, care permite utilizatorilor fără iPhone dintr-o familie să folosească un Apple Watch prin conectarea la un singur telefon. Această funcție este dedicată în special pentru copii și bunici. Această variantă folosește însă doar variantă 4G a ceasurilor, permițând comunicarea de la distanță prin rețele telecom între ceasuri și telefoane.

Apple Watch SE este un model de buget

Pe de altă parte, Apple Watch SE folosește cipul Apple S5, care este de două ori mai puternic decât cel de pe Series 3, ceasul de buget precedent. Acesta este dedicat celor care au nevoie de funcționalitate de bază. Acesta are altimetru și senzori de mișcare, inclusiv detecția la cădere, însă nu și alte funcții avansate. Acest model pornește de la 279 dolari.

Ceasul Apple Watch Series 3 rămâne în ofertă la prețul de 199 dolari. Noile modele se lansează vineri, 18 septembrie.

Apple Fitness+

Apple Fitness+ este un nou abonamentul Apple dedicat celor care doresc să facă exerciții de fitness. Este un serviciu care oferă antrenamente în format video pe toate dispozitivele Apple cu ecran, ceasul fiind dispozitivul care face monitorizarea efortului. Există 10 tipuri de antrenamente, muzică integrată și rutine realizate de antrenori profesioniști. Acest abonament costă 9.99 dolari pe lună sau 79,99 dolari pe an, iar până la cinci membri ai familiei vor primi acces gratuit la serviciu, iar noii clienți Apple Watch primesc 3 luni gratuite.Este