Evenimentul Apple de săptămâna viitoare ar putea să nu includă anunțul iPhone 12

Autor: Cătălin Niţu 09.09.2020
Evenimentul Apple de săptămâna viitoare ar putea să nu includă anunțul iPhone 12

Apple a anunțat aseară un eveniment de prezentare, însă inițial nu a spus mare lucru despre el. Acum știm însă că acesta se numește „Time Flies” și pare să sugereză că vom primi în principal detalii despre un nou smartwatch din gama Apple Watch. Atât noul indiciu oferit de Apple, cât și zvonurile de la diverși „leakeri” din industrie, sugerează astfel că Apple NU va prezenta iPhone 12 pe 15 septembrie, așa cum părea aseară. Lansarea iPhone-urilor ar putea avea loc abia în octombrie.

iPhone 12 ar putea fi absent de la evenimentul Apple. Accentul ar putea fi pus pe Apple Watch

Evenimentul de prezentare are deja o pagină dedicată pe YouTube, unde va putea fi urmărit live marți, începând cu ora 20:00 a României. Se pare că Apple consideră că un Apple Watch și cel mai probabil o tabletă iPad Air 4 sunt produse destul de importante pentru a primi evenimentul lor dedicat. De altfel, nu este tocmai greu de intuit de ce.

Apple Watch este cel mai bine vândut ceas din lume din orice categorie, smart sau non-smart, dar este totodată și categoria de produse Apple care deține 50% din piața pe care activează. Astfel, Apple acordă o atenție sporită acestei categorii de produse, iar noul Apple Watch Series 6 ar putea reprezenta un upgrade mare la capitolul capabilități și autonomie.

Anumite funcții noi, precum monitorizarea somnului, vor veni și pe modelele precedente, începând cu Series 3, dar altele, precum un oximetru pentru calcularea nivelului de oxigen din sânge, sau un senzor pentru a monitoriza glicemia, nu vor fi prezente decât pe modelul nou.

iPad Air 4 și un nou MacBook și-ar putea face de asemenea apariția

În cazul noii tablete iPad Air 4, aceasta ar putea fi prezentată în special datorită hardware-ului pe care îl integrează. Aceasta este programată să debuteze alături de chipset-ul Apple A14, același care va sta la baza smartphone-urilor din gama iPhone 12. Nu ne-ar mira însă să vedem și un laptop Apple bazat pe o versiune mai capabilă al acestui cip în cadrul acestui eveniment. Zvonurile vorbeau despre un model MacBook cu ecran de 12” cu procesor Apple Silicon pentru această toamnă.

Totuși, prezentarea modelelor iPhone 12 nu este complet scoasă din ecuație, însă este doar mai puțin probabilă. Apple ar putea împinge prezentarea și lansarea acestor modele în magazine în special din cauza întârzierilor la nivelul producției.