Fitbit Versa – cel mai bun smartwatch pentru utilizatorii care duc o viaţă sănătoasă, dar cu o condiţie [REVIEW]

Autor: Adrian Popa 14.05.2018
Fitbit Versa – cel mai bun smartwatch pentru utilizatorii care duc o viaţă sănătoasă, dar cu o condiţie [REVIEW]
PREZENTARE, CARACTERISTICI TEHNICE PRINCIPALE
Piaţa ceasurilor inteligente nu a explodat, aşa cum se aşteptau în urmă cu câţiva ani analiştii. Asta deoarece aceste produse sunt, în mare parte, dependente de dispozitivele mobile cu care sunt împerecheate, nu oferă autonomie suficient de mare a bateriei şi nici suficiente funcţii inovatoare. Unele companii şi-au dat seama că smartwatch-urile care au ca funcţie de bază afişarea de notificări preluate de pe smartphone nu vor avea succes aşa că şi-au schimbat strategia şi au construit ceasuri inteligente care înglobează funcţii de sănătate şi fitness. Apple a făcut acest lucru cu Apple Watch, iar vânzările companiei au crescut. Fitbit avea deja o platformă de sănătate şi fitness excelentă, la fel şi brăţări performante pentru urmărirea activităţii. Următorul pas firesc a fost lansarea unui smartwatch. Prima încercare, Fitbit Ionic, nu a fost succesul aşteptat de companie, dar noul model Versa, lansat recent şi pe piaţa locală, este un produs solid, cu autonomie foarte bună a bateriei. Din păcate, produsele Fitbit au în continuare probleme de sincronizare cu multe mărci populare de smartphone-uri. 
 
PREZENTARE
 
Fitbit Versa are formă rectangulară, care ne duce cu gândul la Apple Watch. Carcasa dispozitivului este realizată din aluminiu (folosit în industria aerospaţială) eloxat, iar display-ul este acoperit cu Gorilla Glass 3. Cureaua standard livrată în cutie este din silicon, iar Fitbit a găsit o soluţie ingenioasă pentru a face ceasul potrivit, scos din cutie, pentru orice tip de client: femeie, bărbat sau copil. Una dintre cele două curele (cea fără cataramă) poate fi înlocuită cu una la fel de lată, dar mai lungă, pentru utilizatorii cu încheietură a mâinii mai groasă. 
 
Schimbarea curelei este o procedură simplă. Aceasta se prinde de ceas cu ajutorul unui telescop special, care include un mic levier pentru a putea fi scos mai uşor. 
 
 
Versa dispune de trei butoane fizice, unul pe o parte şi două pe cealaltă. La o apăsare scurtă, butonul din partea stângă execută comanda înapoi. La o apăsare lungă deschide un meniu cu comenzi rapide: pentru muzică, notificări (On/Off) şi modul în care se aprinde ecranul (manual sau auto). Butonul din dreapta-sus este multifuncţional. La o apăsare rapidă porneşte aplicaţia aşezată în colţul din stânga-sus al primului ecran (eu am pus acolo aplicaţia Exercise). La o apăsare lungă deschide secţiunea de notificări de pe ceas. Butonul din dreapta-jos porneşte aplicaţia aşezată în colţul din stânga-jos al primului ecran (am pus acolo Weather). 
 
 
Display-ul LCD de 1,34 inci, cu format al imaginii 1:1, este color şi tactil. Este puţin ciudat modul în care compania a poziţionat display-ul pătrat. Acesta nu este centrat fix în mijlocul cadrului, ci spre marginea de sus. Fitbit a făcut, probabil, asta pentru a face loc pentru logo-ul companiei în partea de jos a părţii frontale. 
 
Per total, Versa este un ceas bine construit, bazat pe materiale de calitate şi care arată foarte bine. 
 
Trebuie precizat şi faptul că ceasul rezistă le temperaturi extreme (minus 20 grade – plus 60 de grade Celsius) şi poate fi scufundat în apă până la o adâncime de 50 de metri. 
 
Caracteristici tehnice principale:
 
Sistem de operare: Fitbit OS 2.0
 
Compatibilitate: Windows, Android, iOS
 
Ecran: color, panou LCD, diagonala de 1,34 inci, format 1:1, rezoluţie de 300 x 300 pixeli
 
Carcasă: aluminiu eloxat
 
Baterie: autonomie de peste patru zile; încărcare de la 0 la 100% în două ore
 
Bluetooth: v4.0
 
Rezistenţă: la apă până la o adâncime de 50 m; la temperaturi de: minus 20 grade – plus 60 de grade Celsius
 

Părţi pozitive

Design reuşit, construcţie bazată pe materiale de calitate
Autonomie foarte bună a bateriei
Interfaţă intuitivă
O platformă excelentă de sănătate şi fitness

Părţi negative

Probleme de sincronziare cu multe modele/mărci populare de smartphone-uri
Magazinul de aplicaţii se află într-o fază incipientă