Ce riscă un britanic care a transmis live pe Facebook meciul de box dintre Anthony Joshua şi Vladimir Kliciko

Ce riscă un britanic care a transmis live pe Facebook meciul de box dintre Anthony Joshua şi Vladimir Kliciko

Un client al reţelei de televiziune Sky va fi nevoit să achite cheltuieli de 5.000 lire sterline, după ce a folosit contul personal de Facebook în scopul difuzării online a unui meci de box.

Vizionarea meciului de box dintre Anthony Joshua şi Vladimir Kliciko a costat 19,95 lire sterline pe canalul Sky Sports Box Office, dar clientul respectiv a transmis confruntarea prin intermediul Facebook Live, transmite Gândul.

Sursa streaming-ului a fost identificată ca fiind contul britanicului Craig Foster, din Scarbourough, moment în care compania de cablu i-a închis abonamentul.

Transmisiunea de pe Facebook a meciului de box a înregistrat 4.250 vizitatori. Clientul respectiv a fost contactat inclusiv de Foot Anstey LLP, o firma de avocatură care reprezintă Sky. În cazul unui proces, acesta ar fi trebuit să plătească o amendă usturătoare de 85.000 lire sterline, scrie Mirror.

Foster, care a fost de acord să achite costurile judecătoreşti de 5.000 lire sterline, susţine că unul dintre amicii săi a realizat transmisiunea prin intermediul unui iPad, pe care Foster era logat cu contul personal.

Mai mult, Foot Anstey i-a cerut celui incriminat să divulge numele şi adresele tuturor celor care au urmărit meciul de box în mod ilegal, dar bărbatul a refuzat solicitarea.

Citeşte continuarea în Gândul

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult