Cei care dețin NFT-uri se pot lăuda cu ele pe Instagram și Facebook simultan

30.08.2022
Cei care dețin NFT-uri se pot lăuda cu ele pe Instagram și Facebook simultan

Odată cu declinul pieței de criptomonede din urmă cu doar câteva luni, tranzacțiile de NFT-uri aproape că au înghețat complet. Acest lucru nu oprește însă compania Meta să ofere în continuare funcții dedicate pentru aceste bunuri digitale. Anterior, Instagram permitea publicarea de articole care includ NFT-uri, iar acum utilizatorii pot posta simultan și pe Facebook aceste imagini „unice”. Rămâne de văzut câți dintre deținătorii de NFT-uri își doresc să se laude cu achizițiile pe rețelele de socializare ale lui Mark Zuckerberg.

Meta permite acum publicarea de NFT-uri pe rețelele sale de socializare, Facebook și Instagram

Conform anunțului oficial, Instagram și Facebook oferă acum suport pentru conectarea mai multor portofele virtuale. Pe listă se află Rainbow, MetaMask, Trust Wallet, Coinbase Wallet și Dapper Wallet, care permit publicarea de bunuri digitale în format NFT emise pe rețelele blockchain Ethereum, Polygon și Flow. Asta înseamnă că cei care dețin NFT-uri pe Solana sau alte rețele, precum cea românească, Elrond, nu le vor putea publica pe Facebook sau Instagram.

„Continuăm lansarea colecționabilelor digitale pe Facebook și Instagram și am început să le oferim utilizatorilor posibilitatea de a publica colecționabile digitale pe care le dețin pe ambele rețele. Acest lucru va permite celor care își conectează portofelele digitale să le partajeze cu prietenii pe ambele rețele simultan.”, au anunțat reprezentanții Meta.

Momentan, NFT-urile sunt marcate doar cu un badge care explică faptul că este vorba despre un „bun digital” și nu despre o poză obișnuită. Se pare însă că se lucrează în cadrul Meta pentru a prezenta aceste postări cu animații personalizate și posibilitatea de a avea întregi colecții pe care să le poți arăta deodată în cadrul postărilor.

Meta nu este însă singura companie din zona social media care investește efort în această direcție. Twitter permite setarea NFT-urilor drept poză de profil încă de anul trecut, aceste profiluri fiind încadrate într-un chenar de formă diferită față de banalul cerc de până acum. Inclusiv Reddit permite capabilități similare.

În schimb, Meta are și ambiții în zona de comercializare a NFT-urilor, în special în contextul proiectului său pentru metavers, dorind să creeze chiar și un marketplace unde aceste bunuri digitale să poată fi vândute și cumpărate de către utilizatorii platformelor sale.

sursa: TechCrunch

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult