Elon Musk dorește să taxeze anumiți utilizatori pentru acces la Twitter

05.05.2022
Elon Musk dorește să taxeze anumiți utilizatori pentru acces la Twitter
Foto: Profimedia Images

Elon Musk a vorbit public despre planurile sale legate de rețeaua de socializare Twitter, pe care urmează să o cumpere în schimbul sumei de peste aproximativ 43 de miliarde de dolari. Acesta dorește ca Twitter să devină o piață publică unde toate părerile sunt acceptate, iar anumite păreri nu vor fi limitate pe baza afilierilor politice. De asemenea, acesta dorește ca reclamele să fie o formă de venituri mai limitată decât este în prezent, propunând și o soluție: taxarea companiilor și politicienilor.

Twitter ar putea deveni un serviciu plătit pentru anumite categorii de utilizatori

Musk a făcut o comparație interesantă pe pagina sa de Twitter, spunând că Masonii au decăzut în istorie pentru că nu cereau destui bani pentru serviciile lor de tăiere a pietrelor. Astfel, Twitter va rămâne întotdeauna gratuit pentru utilizatorii de rând, însă companiile și organizațiile guvernamentale vor trebui să plătească pentru a putea accesa rețeaua de socializare.

Anterior, Elon Musk a mai vorbit despre posibilitatea de a taxa companiile media pentru a integra tweet-uri în articolele lor, sau pentru a putea cita utilizatori de pe platformă. Aceste limitări ar contrazice însă libertatea de exprimare, pe care Musk o promovează în raport cu achiziția Twitter. Astfel, soluția pentru a taxa anumite entități pare să fie mai eficientă în acest context. Cu toate acestea, sunt șanse mari ca anumite companii să refuze și să aleagă să plece de pe rețea.

În urma achiziției, Elon Musk va transforma Twitter dintr-o companie publică, listată la bursă, într-una privată. Acest lucru ar permite companiei să facă schimbările necesare mai ușor și cu o viteză mai mare. Jack Dorsey, fondator Twitter și fost CEO al companiei, și-a exprimat public aprecierea față de achiziția lui Elon Musk, spunând că este singura persoană în care are încredere că va „salva” Twitter.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult