Facebook va activa funcţia Stories şi pentru pagini oficiale

13.10.2017
Facebook va activa funcţia Stories şi pentru pagini oficiale

Funcţia Facebook Stories nu s-a bucurat de succesul aşteptat, în ciuda faptului că alte platforme Facebook precum Instagram au reuşit să atragă sute de milioane de utilizatori către această formă de conţinut. Următorul pas pentru a încerca să popularizeze funcţia Stories din Facebook este implementarea lor în paginile pentru brand-uri, compania anunţând această funcţie în mod oficial, fără să ofere o dată de lansare.

Spre diferenţă de implementarea altor funcţii precum Instant Articles şi Live, toate paginile vor primi acces la funcţia de Stories în acelaşi timp. Lansarea va avea loc în cursul lunii următoare, iar cei care administrează paginile vor primi acces la noi unelte care să asigure realizarea rapidă şi simplă de conţinut pentru Stories. Acest conţinut va fi afişat în partea de sus a aplicaţiei pentru mobil, de unde va putea fi vizualizat alături de conţinutul publicat de către prietenii din listă.

Facebook a anunţat luna trecută că Stories vor fi disponibile şi în varianta desktop a reţelei de socializare, însă nu a oferit un termen pentru această lansare. Momentan, doar câţiva dintre utilizatori au acces la această funcţie, însă probabil că odată cu lansarea Stories for Pages, acestea vor fi vizibile pe toate platformele.

Desigur, conţinutul publicat în secţiunea Stories are un termen de expirare. Orice imagine sau clip video publicat aici va dispărea după 24 de ore, lucru care va duce la publicarea unui conţinut mai puţin important pentru publicaţiile de ştiri sau alţi creatori de materiale. Cu siguranţă însă, cel mai mult vor avea de câştigat celebrităţile, care vor putea comunica într-un mod mai rapid cu fanii, iar funcţiile speciale pentru cameră va oferi posibilitatea de a adăuga noi efecte peste clipuri sau fotografii. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult