Vești bune pentru producătorii de telefoane Android: vor putea posta pe Twitter de pe iPhone fără să știe nimeni

16.11.2022
Vești bune pentru producătorii de telefoane Android: vor putea posta pe Twitter de pe iPhone fără să știe nimeni

Se pare că Elon Musk dorește să mai „îmbuneze” partenerii și companiile care vor să afișeze reclame pe platforma Twitter prin eliminarea unei funcții care le-a dat bătăi de cap în trecut. Multe brand-uri s-au făcut de râs în trecut pentru că Twitter marca dispozitivul de pe care este publicat mesajul, iar Samsung, Huawei sau chiar Google au fost „prinși” cu iPhone-uri în timp ce promovau dispozitive cu Android. Musk promite să scoată acest indicator.

Indicatorul platformei folosite pe Twitter, pe lista neagră a lui Musk

Conform Musk, secțiunea din fiecare mesaj care indică platforma folosită pentru a publica un tweet, unde poți vedea Twitter for Android, Twitter for iOS sau Twitter for Web, irosește spațiul din interfață și va trebui să fie scos. Acesta nu înțelege necesitatea acestei componente și plănuiește să elimine funcția în viitorul apropiat. Nu este clar cât de apropiat este însă acest viitor, întrucât are și alte probleme de rezolvat între timp.

În ultimii câțiva ani, multe campanii de promovare pentru telefoane Android păreau că vin de pe iPhone-uri. Actrița Gal Gadot a publicat o promovare pentru telefoanele Huawei de pe iPhone, în timp ce Samsung a publicat campanii de promovare pentru telefoanele Galaxy tot de pe iPhone. Cel mai recent, echipa Google a fost „prinsă” cu iPhone pe Twitter în timp ce promova seria de telefoane Pixel 7.

Mai multe platforme obișnuiau să evidențieze platforma folosită pentru realizarea conținutului în trecut, însă majoritatea au renunțat la acea secțiune. Eliminarea ei de pe Twitter pare să fie astfel următorul pas logic și probabil că va fi un motiv în minus de stres pentru echipele de social media ale brand-urilor, care nu vor mai trebui să fie atât de atente la dispozitivele folosite pentru încărcarea de conținut pe Twitter.

sursa: Android Central

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult