WhatsApp va permite transferul istoricului între iOS și Android în curând

06.04.2021
WhatsApp va permite transferul istoricului între iOS și Android în curând

Facebook deține aproape un monopol pe aplicații de chat, având două dintre cele mai populare din lume sub umbrela sa: Facebook Messenger și WhatsApp. Dacă prima este ușor de transferat de pe o platformă pe alta, WhatsApp, care promite discuții criptate end-to-end, este mai greu de „portat” de pe o platformă pe alta. Din acest motiv, unii utilizatori aleg să nu facă trecerea între iOS și Android sau invers, întrucât procesul de transfer al conversațiilor este extrem de complicat. Se pare însă că Facebook lucrează la o metodă mai simplă.

Un update al aplicației WhatsApp va activa capabilitatea de transfer între sistemele de operare

Oricine a încercat să facă transferul între chat-urile de pe cele două platforme mobile s-a lovit probabil de același zid: faptul că versiunea de iOS păstrează backup-ul criptat în iCloud, în timp ce versiunea de Android pe Google Drive. Transferul acestui backup este practic imposibil și inaccesibil unui utilizator obișnuit. Doar folosind aplicații complexe precum Dr Fone, care, în primul rând, costă bani, și, în al doilea rând, necesită un PC și ceva cunoștințe în IT, poți face acest transfer, după mulți pași complicați.

Din fericire, WhatsApp va permite în curând transferul între sistemele de operare, printr-un sistem proprietar. Se pare că o versiune viitoare a aplicației va activa această metodă de transfer. Un screenshot al unei versiuni beta a ajuns pe internet și sugerează că pentru a iniția transferul de pe iOS pe Android, va fi necesar un update din App Store și Google Play, pentru a fi pe o versiune nouă a aplicației.

Nu este însă clar cum se va produce transferul. Dacă ambele dispozitive necesită să fie prezente simultan, sau dacă se poate face un „backup neutru”, care să nu fie legat de nicio platformă, care apoi poate fi descărcat pe cealaltă.

Desigur, utilizatorii de WhatsApp vor aprecia cu siguranță noua funcționalitate, însă Facebook a promis de mai multă vreme și alte capabilități la fel de importante. De exemplu, posibilitatea de a folosi serviciul pe mai multe dispozitive simultan. În acest moment, singura posibilitate de a folosi WhatsApp pe tablete este accesarea serviciului din browser, o soluție nu tocmai elegantă.

sursa: Android Authority

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult