Android Auto primește noi aplicații pentru navigație, parcare și încărcare

06.04.2021
Android Auto primește noi aplicații pentru navigație, parcare și încărcare

Sistemul de conectivitate Android Auto primește un upgrade major de funcționalitate, chiar dacă acesta nu va fi evident imediat. Utilizatorii de smartphone-uri Android care au mașini compatibile cu Android Auto primesc acum acces la o plajă mai largă de aplicații compatibile cu acest sistem, care existau înainte doar sub formă de aplicații de smartphone. Cei mai avantajați vor fi desigur cei care au mașini electrice, întrucât vor putea fi rulate acum aplicații dedicate acestui tip de vehicule.

Android Auto este acum mai „prietenos” cu aplicațiile din Play Store

Google a anunțat încă de la începutul anului că va permite noi tipuri de aplicații pentru Android Auto. Este vorba tot despre aplicații dedicate mașinilor, dar care pot avea și alte funcții decât navigația obișnuită precum Google Maps sau Waze.

Odată cu noul update, dezvoltatorii software care produc aplicații pentru parcare, navigație offline sau chiar aplicații care afișează stații de încărcare pentru mașini electrice, vor putea oferi versiuni pentru Android Auto, care să poată fi afișate direct pe ecranul mașinii. Printre primele aplicații care se lansează pe noul Android Auto se remarcă aplicații populare precum Chargepoint și Plugshare, unele dintre cele mai folosite la nivel mondial pentru realizarea de rute pentru mașini electrice.

Aceste aplicații erau disponibile deja într-o versiune funcțională prin intermediul Auto Beta, însă acum vor rula direct pe versiunea „stabilă”.

Android Auto este doar sistemul de conectivitate al telefonului mobil la mașinile compatibile. Google oferă însă pentru producători și un sistem de operare nativ: Android Automotive OS, folosit deja pe câteva modele. Acela poate rula astfel de aplicații nativ, fără a fi necesară conectarea unui smartphone la sistemul mașinii. Totuși, în comparație cu Android Auto, care se regăsește pe mai mult de 500 de modele de mașini, Android Automotive este momentan doar pe câteva modele, precum Polestar 2 de la Volvo.

sursa: Google

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult