Apple lansează iOS 13.1.3 şi iPadOS 13.1.3. Repară câteva probleme înainte de lansarea iOS 13.2

16.10.2019
Apple lansează iOS 13.1.3 şi iPadOS 13.1.3. Repară câteva probleme înainte de lansarea iOS 13.2

iOS 13 este pe piaţă de o lună, iar în acest timp Apple a lansat multe actualizări pentru acesta. Unele mai importante, care adaugă funcţionalitate nouă, iar altele pentru a rezolva probleme pe care utilizatorii de iPhone şi iPad le-au semnalat în tot acest timp. Chiar dacă suntem destul de aproape de lansarea iOS 13.2, care va adăuga mult aşteptata funcţie foto „Deep Fusion”, Apple pare să dorească să rezolve anumite probleme mai repede, lansând versiunea iOS 13.1.3, alături de iPadOS 13.1.3 pentru tablete.

Faţă de alte update-uri recente de iOS, care rezolvau probleme mai grave, se pare că iOS 13.1.3 şi varianta sa pentru iPad sunt mai degrabă update-uri de „curăţenie”, pentru a pregăti terenul de următoarea versiune importantă a sistemului de operare mobil.

Iată ce probleme repară noile iOS 13.1.3 şi iPadOS 13.1.3:

  • Rezolvă o problemă care putea preveni dispozitivul să sune sau să vibreze atunci când primea un apel
  • Repară o problemă care prevenea deschiderea unei invitaţii în aplicaţia Mail
  • Rezolvă o problemă cu aplicaţia Health care nu afişa corect informaţiile după ce se trece la ora de iarnă sau de vară (după caz)
  • Repară o problemă cu înregistrările din aplicaţia Voice Memos care nu se descărcau de pe iCloud după restaurare
  • Repară o problemă în care anumite aplicaţii nu se descărcau după restaurarea unui backup in iCloud
  • Rezolvă o problemă care nu permitea conectarea cu un Apple Watch
  • Rezolvă o problemă care prevenea notificările să apară pe Apple Watch
  • Rezolvă o problemă cu Bluetooth-ul care se deconecta de la anumite maşini
  • Îmbunătăţeşte conexiunea Bluetooth la dispozitive audio
  • Rezolvă o problemă cu performanţa anumitor jocuri care folosesc Game Center

Desigur, reparaţiile în cadrul aplicaţei de telefon şi pentru Apple Watch sunt valabile doar pentru iPhone, întrucât iPad-ul nu poate fi conectat la ceas şi nu poate prelua apeluri.

Dacă aveţi un iPhone lansat din 2015 şi până în prezent, sau o tabletă iPad începând cu modelul Air 2, puteţi descărca noul update chiar acum direct pe dispozitiv, în regim OTA (over the air). Dacă nu aţi primit deja notificare pentru actualizare, găsiţi opţiunea de descărcare şi instalare în aplicaţia Configurări > General > Actualizare Software. Pe iPhone X update-ul are 110 MB şi probabil că vine într-un pachet similar şi pe alte modele.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult