AVG a realizat topul celor mai consumatoare aplicatii de Android

Autor: Cătălin Niţu 21.07.2014
AVG a realizat topul celor mai consumatoare aplicatii de Android

Producătorul de soluţii de securitate AVG a realizat un studiu prin care să evidenţieze cele mai consumatoare aplicaţii din Google Play Store. Astfel, au fost alese aproape trei zeci de aplicaţii şi au fost grupate pe trei categorii: cel mai mult spaţiu ocupat, cel mai mare traffic de date şi cea mai multă energie consumată.

Evident, acestea nu sunt singurele aplicaţii care duc la consumarea abonamentului de date sau la descărcarea bateriei, însă sunt cele mai populare din magazin, pe care majoritatea utilizatorilor le folosesc. Spre diferenţă de top-ul realizat în luna februarie de KS Mobile, pentru a se putea încadra în acest top, fiecare aplicaţie trebuia să înregistreze peste un milion de descărcări din Play Store în perioada de şase luni în care AVG a monitorizat magazinul Google.

Top consumatori pe Android

De asemenea, trebuie să luăm în considerare că unele dintre aplicaţiile listate mai jos sunt disponibile doar în Statele Unite ale Americii, ţara în care a fost făcut acest studiu. Iată şi cele trei clasamente în ordinea descrescătoare a consumului:

Cel mai mult spaţiu ocupat

  • Asphalt 8
  • FIFA 14
  • The Sims
  • Despicable Me
  • Puzzle & Dragons
  • Plants vs. Zombies 2
  • The Simpsons: Tapped Out
  • Dragon City
  • Slotomania
  • Family Guy: Quest for Stuff

Cel mai mare trafic de date

  • Netflix
  • TheCHIVE
  • Reddit
  • Spotify
  • AT&T Smart WiFi
  • 9GAG
  • The Daily Mail
  • Tumblr
  • Facebook
  • Instagram

Cel mai mare consum de baterie

  • Beep’n Go
  • ChatON
  • Allshare Cast Dongle
  • Samsung Smartview
  • magicApp
  • Samsung WatchON (Mobile)
  • Puzzle & Dragons
  • Candy Crush Saga
  • Hay Day
  • Samsung WatchON (Tablet)