Browser-ul Firefox va include şi anunţuri publicitare în New Tab Page

12.02.2014
Browser-ul Firefox va include şi anunţuri publicitare în New Tab Page

Bannerele publicitare sunt un rău necesar în mediul online, însă probabil că nu există prea multe persoane care să le agreeze prezenţa chiar dacă le înţeleg necesitatea.  Utilizatorii browser-ului Firefox vor avea surpriza să se lovească de acestea nu doar în paginile Web, Mozilla Foundation anunţând că intenţionează să le implementeze în New Tab Page.

În prezent, New Tab Page îi afişează utilizatorului lista celor mai des accesate nouă site-uri, însă printre acestea se vor strecura în viitor şi spatii publicitare. Denumite Directory Tiles, aceste spaţii publicitare vor conţine o combinaţie între adresele site-urilor promovate, paginile relevante pentru utilizator care vor fi selectate în funcţie de localizarea sa geografică şi de alte pagini considerate importante de către Mozilla.

Aceste zone publicitare vor fi marcate în mod explicit pentru a elimina confuziile, reprezentaţii Mozilla afirmând că acestea nu vor fi agresive sau nepotrivite deoarece vor fi selectate în funcţie de preferinţele utilizatorului. Mozilla Foundation nu a dezvăluit când noua opţiune va poposi în Firefox, afirmând că în prezent încă se lucrează la îmbunătăţirea experienţei în utilizare.

Compania a oferit însă câteva detalii suplimentare de natură să mai reducă impresia negativă pe care ar putea-o crea această veste. Astfel, zonele publicitare vor fi afişate doar în cazul în care aţi instalat pentru prima oară sau aţi reinstalat browser-ul Firefox. În timp, pe măsură ce activitatea utilizatorului va fi suficient de bogată pentru popularea New Tab Page cu conţinut relevant, Directory Tiles vor dispărea. Perioada estimată pentru acest lucru este de 30-45 de zile, ceea ce înseamnă că utilizatorii nu vor se vor împiedica pentru prea multă vreme de acestea, bineînţeles, în ipoteza că Adblock nu se va achita de sarcini de la bun început.

Scopul acestei iniţiative este, lesne de înţeles, descoperirea unor noi surse de finanţare. La fel ca în cazul căutărilor Google sponsorizate, Mozilla Foundation afirmă că nu va folosi datele cu caracter personal la care are acces şi că intimitatea utilizatorului este pusă pe primul loc.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News