Browser-ul Google Chrome 37 va oferi o opţiune nouă: Offline Cache Mode

11.07.2014
Browser-ul Google Chrome 37 va oferi o opţiune nouă: Offline Cache Mode

Google testează de mai bine de un an o opţiune nouă pentru browser-ul Chrome, modul de lucru Offline Cache permiţând utilizatorilor să încarce versiunea stocată local a unei pagini Web deja vizitate atunci când site-ul de origine nu mai este accesibil. Ascunsă în spatele unor parametri speciali, opţiunea Offline Cache a devenit disponibilă în mod implicit în versiunea Dev a browser-ului Chrome 37 şi şi-ar putea face debutul în cadrul versiunii finale.

Opţiunea Offline Cache Mode a fost implementată în codul Canary al browser-ului Chrome acum mai bine de un an, însă nu a părăsit acest stadiu. Acest nou mod de lucru permite utilizarea informaţiilor stocate în cache-ul local al browser-ului nu doar pentru afişarea mai rapidă a unor resurse rămase neschimbate, aşa cum procedează orice browser modern, ci şi pentru afişarea unor pagini întregi vizitate anterior care au devenit între timp indisponibile.

Atunci când un utilizator al browser-ului Chrome încearcă să acceseze un site care este indisponibil, acesta este întâmpinat de un mesaj de avertizare şi un cod de eroare mai mult sau mai puţin inteligibil.

Noul mod de lucru oferă în schimb un buton Show Saved Copy, iar apăsarea acestuia va afişa ultima versiune vizitată a mult-doritei pagini. Opţiunea este, în mod evident, utilă doar atunci când utilizatorul încearcă să acceseze un site deja vizitat care nu a fost şters din cache.

Acest mod de lucru nu este o noutate în lumea browser-elor, Netscape, Opera sau Internet Explorer oferind o opţiune Work Offline încă din vremea în care conexiunile dial-up instabile erau principala cale de conectare la Internet, însă Chrome nu a beneficiat de acest mod de lucru. Implementarea Google nu necesită însă comutarea manuală între modurile online şi offline, aşa cum era cazul celor trei produse rivale, fiind mai simplu de înţeles pentru utilizatori.

Opţiunea a fost activată implicit în versiunea Dev a browser-ului Chrome 37, apariţia ei în versiunea finală a produsului fiind probabilă, dar nu şi sigură.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News