Chrome OS 61 aduce un nou ecran de login şi interfaţă pentru portabilele Chromebook

09.10.2017
Chrome OS 61 aduce un nou ecran de login şi interfaţă pentru portabilele Chromebook

Purtând acelaşi număr de versiune cu web browserul lansat luna trecută, Chrome OS 61 vine cu numeroase îmbunătăţiri la nivelul interfeţei şi funcţionalitate extinsă.

Prima diferenţă notabilă este meniul lock screen, al cărui design înlocuieşte cartonaşul cu poza utilizatorului suprapus peste imaginea de fundal cu o temă inspirată de Mac OS. În noua formă de prezentare, fără imagine de fundal, poza de profil este redată într-o miniatură cu formă circulară, deasupra casetei pentru parolă.

Interfaţa Chrome OS 61 prezintă un app launcher puternic modificat, activat cu o alunecare din partea de jos a ecranului. Acesta renunţă cu totul la doodle-ul Google şi face loc unei liste de aplicaţii recente, redată pe un fundal negru semi-transparent. Lista extisă cu aplicaţiile instalate este activată automat în modul tabletă, sau folosind butonul tip săgeată vizibil la partea centrală.

Pe lista noutăţilor mai intră şi un meniu pentru selectarea pozei de profil, optimizări pentru o mai bună gestionare a consumului de energie şi suport îmbunătăţit pentru gestionarea ferestrelor cu aplicaţii, în modul tabletă.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult