Contrar ştirilor alarmiste, Windows 7 nu a murit şi nici nu a rămas fără suport

Contrar ştirilor alarmiste, Windows 7 nu a murit şi nici nu a rămas fără suport

Dacă ai citit în ultimele zile titlurile alarmiste ale multor publicaţii româneşti şi de aiurea, care profită de naivitatea utilizatorilor începători, ai aflat probabil că s-a terminat cu Windows 7 şi că nu mai ai ce face, trebuie să treci la Windows 8. Nimic mai neadevărat, Windows 7 e bine, sănătos şi mai are ani buni în faţă.

Pentru a înţelege cum stau lucrurile, trebuie să facem o distincţie clară între tipurile de update-uri pe care Windows-ul le poate primi de-a lungul timpului. Avem, pe de o parte, update-uri care aduc funcţii noi sistemului de operare şi, pe de altă parte, update-uri care repară probleme de securitate – acele update-uri pe care chiar trebuie să le instalezi, indiferent cât de mult urăşti Windows Update.

Sfârşitul trâmbiţat al lui Windows 7 se referă, de fapt, doar la update-urile din prima categorie – cele care ar aduce funcţii noi. Update-urile de securitate pentru Windows 7 vor mai fi livrate până pe 14 ianuarie 2020. Cel puţin 5 ani, deoarece Microsoft are obiceiul să prelungească acest termen, pentru a da posibilitatea firmelor codaşe să-şi facă treaba.

Aşadar, implicaţiile aşa-zisului sfârşit al lui Windows 7 sunt cel mult neglijabile. Probleme ar putea începe să apară abia după momentul în care nu vor mai fi livrate update-uri de securitate. Dar, ţinând cont că marea masă a utilizatorilor va trece în următorii ani la versiuni mai noi, motivaţia hackerilor, spammerilor şi a altor băieţi ”întreprinzători” de a ataca utilizatorii de Windows 7 va fi redusă. Dar nu exclusă.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News