Cum arată Windows 10X, rulând pe un smartphone real

25.01.2021
Cum arată Windows 10X, rulând pe un smartphone real

Într-un univers paralel, unde planul Microsoft pentru detronarea Android folosind Windows Phone ar fi reușit, fanii s-ar fi bucurat la auzul veștii că poți instala Windows 10X direct pe smartphone.

Cândva într-un trecut nu prea îndepărtat, Microsoft a încercat să realizeze imposibilul, aducând sub aceeași umbrelă platforma PC și Mobile. Două ecosisteme cu hardware și mod de utilizare complet diferite, reunite sub două sisteme de operare (Windows 8 și Windows Phone) care împărțeau o interfață comună. Absolut predictibil, rezultatul a fost frustrarea utilizatorilor de PC cu un OS inadecvat pentru nevoile lor și limitarea potențialului Windows Phone, blocat pe un stil de interfață „universală” ce părea să ignore așteptările utilizatorilor.

Treptat, platforma Windows Phone a fost abandonată atât de utilizatori dar și de către dezvoltatorii de aplicații, Microsoft acceptând în mod formal înfrângerea în anul 2017.

Lansat în anul 2015, Nokia Lumia 950 XL reprezintă apogeul erei Windows Phone, fiind un flagship în adevăratul sens al cuvântului. Mărturie pentru capabilitățile sale hardware, telefonul încă este preferat de modderii care doresc să arate cum ar fi putut fi, dacă Microsoft nu capitula în fața asaltului Android.

Windows 10X

Spre exemplu, Lumia 950 XL a putut fi observat rulând Windows 10 on ARM, versiunea de Windows 10 portată de Microsoft pentru a funcționa nativ pe dispozitive cu arhitectură ARM. Windows 10X duce lucrurile și mai departe, prezentând inovații reale pentru multitaksing și folosirea eficientă a ecranelor cu suprafață de afișare variabilă (ex. telefoane pliabile).

Conceput pentru control tactil, Windows 10X demonstrează o versatilitate surprinzătoare atunci când rulează pe smartphone. Spre exemplu, poți accesa funcționalitatea Continuum pentru a transforma telefonul Lumia 950 XL într-un PC de buzunar, pe care îl conectezi la mouse și tastatură pentru treburi serioase.

Per total, Windows 10X pare un OS perfect capabil să funcționeze pe smartphone, iar asta poate fi considerat un indiciu pentru planurile Microsoft de viitor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult