Cum poţi instala mai multe extensii de Firefox deodată

Cum poţi instala mai multe extensii de Firefox deodată

Utilizatorii de Firefox, în special cei care „s-au jucat” destul
de mult cu extensiile au câteva plângeri la adresa sistemului de
extensii de care dispune browser-ul celor de la Mozilla. Una dintre
aceste plângeri ar putea fi faptul că nu există o facilitate care
să-ţi permită să gestionezi un număr mai mare de extensii
odată.

Să spunem că ai fost nevoit să-ţi reinstalezi browser-ul şi acum
trebuie să reinstalezi şi toate extensiile pe care le foloseşti.
Neavând o funcţie care să faciliteze instalarea rapidă a
extensiilor, va trebui să iei pe rând fiecare extensie: să o cauţi,
să o instalezi şi să restartezi browser-ul.

Din fericire, există o cale prin care poţi interveni printr-o
singură operaţiune asupra mai multor extensii. Să poţi să instalezi
sau să dezinstalezi mai multe extensii deodată.

Pentru asta ai nevoie de două extensii. Este
vorba de Add-on
Collector
şi de Massive
Extender
.

Add-on Collector – colecţii de extensii

Aşa cum sugerează şi numele, Add-on Collector îţi permite să
creezi o colecţie de extensii. O astfel de colecţie poate include,
de exemplu, extensiile tale favorite, extensiile pe care foloseşti
în mod curent.

Add-on Collector

După instalarea extensiei Add-on Collector, în fereastra Add-ons
(meniul Tools – Add-ons) va apărea o secţiune nouă cu titlul
Subscriptions. Acolo sunt afişate toate extensiile pe care le-ai
adăugat în colecţia ta.

Adăugarea extensiilor la colecţie se poate face pe două
căi
. O cale ar fi chiar site-ul oficial Mozilla de unde se
descarcă extensii. Trebuie să ai un cont pe acest site şi să fii
logat. Doar dacă eşti logat pe site în pagina oricărui addon va
exista opţiunea de a adăuga extensia respectiva la colecţia ta.


Adaugarea unei extensii la colectie

O altă cale de a adăuga addon-uri la o colecţie este
reprezentată de secţiunea de căutare a extensiilor din fereastra
Add-ons. Există un buton, Publish To, care facilitează acest
lucru.

Acesta este primul pas: creare colecţiei care să cuprindă
extensiile pe care le foloseşti de regulă şi pe care vrei să le
poţi instala uşor. Colecţiile sunt salvate pe serverele Mozilla, nu
le vei pierde la o reinstalare a browser-ului sau a sistemului de
operare.

Massive Extender – instrucţie cu extensiile

Massive Extender se poate spune că este o extensie la altă
extensie. Este extensia care aduce funcţii „de tip batch” pentru
Add-on Collector. Cu Massive Extender poţi instala, dezinstala,
activa sau dezactiva toate sau doar o parte dintre extensiile
dintr-o colecţie.


Massive Extender

Totul se petrece în aceeaşi secţiune Subscriptions a ferestrei
Add-ons. Vei observa, după instalarea extensiei Massive Extender,
o bară pe care scrie „Batch actions”. Pe această
bară ai trei butoane: Instalation, Activation şi Selection.

Ultimul buton este cel care îţi permite să selectezi sau să
deselectezi rapid toate extensiile. Există şi posibilitatea de a
selecta individual anumite extensii. Instalation şi Activation sunt
butoanele care permit instalarea/dezinstalare respectiv
activarea/dezactivarea extensiilor selectate sau a tuturor
extensiilor care fac parte dintr-o colecţie (indiferent că sunt sau
nu selectate).

Instalarea mai multor extensii odata

Nu este nicio filozofie. E ca şi cum ai selecta mai multe
fişiere în Windows Explorer pentru a le muta sau copia.

Utilitatea celor două extensii este evidentă. În loc să vânezi
extensiile după reinstalarea browser-ului, acum le poţi instala pe
toate cu doar două click-uri.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News