Cum să crești performanțele Windows 10 ștergând definitiv aplicații preinstalate de care nu ai nevoie

23.07.2020
Cum să crești performanțele Windows 10 ștergând definitiv aplicații preinstalate de care nu ai nevoie

Cum să crești performanțele Windows 10 îndepărtând definitiv acele aplicații nefolositoare sau abuzive cu resursele de procesor și memorie, pentru o experiență Windows 10 „curată”.

Referite în termeni populari folosind denumirea de bloatware, acestea sunt aplicații nu neapărat folositoare pe care Microsoft sau producătorul PC-ului tău vor neapărat să le ai instalate pe PC-ul tău, în idea că tot nu poți scăpa de ele, poate că în timp le vei accepta și folosi. Câteva exemple celebre sunt aplicațiile Skype și OneDrive, acestea pornind odată cu sistemul de operare chiar dacă nu te folosești efectiv de ele. Însă lista este mult mai mare, Microsoft populând Start Menu cu numeroase aplicații „utile”, pe care cei mai mulți utilizatori Windows 10 le acceptă ca fiind parte din „decor”, fără să le folosească prea des.

Iată cum să crești performanțele Windows 10 ștergând definitiv aplicații preinstalate

Pentru scopul propus ai nevoie de o aplicație gratuită numită Bloatbox, apărută cu ceva timp în urmă ca o extensie a celebrei suite Spydish pentru Windows 10. Descărcată în versiune „portabilă”, aceasta nu trebuie decât dezarhivată într-un director la alegere, funcționând fără a necesita instalare.

Concepută ca o versiune cu funcționalitate extinsă a secțiunii Apps & Features prevăzut de Microsoft în meniul Settings din Windows 10, Bloatbox listează absolut toate aplicațiile instalate, inclusiv cele ascunse din lista „oficială”. Pentru fiecare dintre acestea este oferit butonul Uninstal, fără ca acesta să fie dezactivat în mod preferențial de către Microsoft, pentru aplicațiile desemnate drept oaspeți permanenți.

Fiind vorba de o modalitate alternativă de listare a aplicațiilor Windows 10, ce include și componente care nu au fost intenționate pentru a fi dezinstalate vreodată, numele afișate sunt puțin criptice. Totuși, ne putem da seama despre ce anume este vorba, de cele mai multe ori.

Precauție înainte de toate

Asigură-te mai întâi că poți restabili buna funcționare a PC-ului, în eventualitatea în care ștergerea forțată a prea multora dintre aplicațiile Windows 10 preinstalate are efecte neprevăzute, cum ar fi apariția mesajelor de eroare sau crash-uri ale sistemului de operare.

Poți face asta cu un click pe butonul Start, după care tastezi Create a restore point și pornești aplicația găsită la căutare. Folosești butonul Create și dai un nume sugestiv punctului de restaurare Windows la care vei reveni în caz de probleme. Pentru recuperare Windows urmezi aceeași pași, doar folosești în schimb butonul System Restore.

După ce ești sigur că poți continua, adaugă orice aplicație dorești eliminată în lista Remove Apps din interfața Bloatbox, după care folosești butonul Uninstall.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult