Escorte asiatice, recomandate de Siri pe iPhone

Escorte asiatice, recomandate de Siri pe iPhone

„Asistenta” Siri de pe iPhone ne demonstrează că are o vastă experienţă în ceea ce priveşte dorinţele noastre, dorinţe care nu se rezumă doar la a face plinul de benzină, cluburi, cinematografe şi restaurante ci şi la plăceri mai intense ale vieţii. Astfel, cei ce doresc să-şi satisfacă poftele trupeşti pot utiliza Siri pentru a le recomanda site-uri cu conţinut xxx, cluburi de striptease şi chiar escorte.

Aceste raportări au fost făcute de utilizatori de iPhone din China, iar autorităţile au intrat imediat pe fir. Este binecunoscut faptul că în China nu sunt agreate astfel de rezultate, cu atât mai mult cu cât nu se rezumă doar la conţinut virtual, ci direcţionează către doamne şi domnişoare care oferă servicii cât se poate de reale.

Dacă vizitaţi China şi vă gândiţi să apelaţi la Siri pentru a găsi o companie „exotică”, ar fi bine să vă gândiţi bine la consecinţe: arestările pe motiv de infracţiuni cibernetice se ţin lanţ, iar utilizarea unei aplicaţii aparent nevinovate precum Siri în scopuri nu tocmai ortodoxe vă poate trimite după gratii. În China, inclusiv vizionarea conţinutului pornografic este considerată infracţiune.

Rămâne de văzut dacă autorităţile din China vor cenzura cumva „Siri” sau iPhone-ul, căci asupra rezultatelor oferite nu credem că au vreo influenţă.

Despre Siri: Siri este o aplicaţie tip manager personal ce recunoaşte comenzile vocale şi are acces la multe funcţii şi aplicaţii ale dispozitivelor Apple cu sistem iOS 5 sau mai nou. Recunoaşte următoarele limbi: engleză, franceză, germană, japoneză, chineză, coreeană, spaniolă şi italiană.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News