Facebook pregăteşte o aplicaţie dedicată pentru camera foto

26.04.2016
Facebook pregăteşte o aplicaţie dedicată pentru camera foto

Potrivit unor surse apropiate companiei americane, Facebook dezvoltă o alternativă pentru aplicaţia nativă oferită de producătorii telefoanelor cu Android şi iOS pentru gestionarea camerei foto.

Aflată la stadiul de prototip timpuriu, aplicaţia inspirată de celebra Snapchat include funcţii pentru crearea şi distribuirea de poze, respectiv iniţierea de sesiuni live video în reţeaua Facebook.

Aparent, proiectul vine ca un remediu pentru lipsa de iniţiativă a utilizatorilor Facebook, care deşi vizitează frecvent paginile reţelei în căutare de informaţii interesante au devenit pasivi în ce priveşte postarea de conţinut propriu. Noul produs pus în locul aplicaţiei pentru camera foto a telefonului are rolul de motiva utilizatorii în a crea poze şi conţinut video care să fie distribuit în paginile reţelei de socializare.

Potrivit unui studiu realizat de publicaţia The Information, rata de distribuire a conţinutului original în reţeaua Facebook era la jumătatea anului 2015 cu 21% mai redusă decât în aceeaşi perioadă a anului anterior, semnalând începerea unui posibil declin pentru reţeaua de socializare cu cei mai mare număr de utilizatori din lume. Alt studiu publicat de GlobalWebIndex arată că în primul trimestru din 2016 doar 33% dintre utilizatorii Facebook aveau mesajul de status la pagina de profil actualizat în ultima lună şi numai 37% au încărcat şi distribuit poze. Spre comparaţie, în anul anterior proporţia era de 44%, respectiv 37%.

Între timp, Facebook a început să afişeze mesaje personalizate în News Feed, adaptate în funcţie de locaţie şi interesele utilizatorilor, gândite să motiveze participarea celor mai puţin activi. Printre încercări se numără şi colajele automate realizate pe baza pozelor recente şi postările de tip „On This Day”, care readuc în prim plan evenimente petrecute în anii anteriori.

Citeşte şi Facebook va introduce reclame interactive care ocupă tot ecranul

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult