Firefox 3 stabileşte un nou record mondial

19.06.2008
Firefox 3 stabileşte un nou record mondial

Încercarea celor de la Mozilla de a stabili recordul mondial pentru cel mai descărcat program (în 24 de ore) a fost încununată cu succes. În prima zi de la lansare, Firefox 3 a fost descărcat de 8.2 milioane de ori.

Înainte de Firefox 3, nu exista un record oficial la descărcat programe, dar cei de la Mozilla şi-au propus ca target cifra de 5 milioane. Cu toate problemele ivite marţi seara la ora lansării (servere picate), rezultatele au depăşit cu mult şi cele mai optimiste aşteptări ale fanilor Firefox.

În România, Firefox 3 a fost descărcat în prima zi de 101.542 ori. Pe primul loc, la mare distanţă de restul ţărilor, s-a clasat America, cu 3.210.979 download-uri. Toţi cei care au descărcat Firefox 3 în prima zi pot primi de la Mozilla un certificat (în format PDF) cu numele propriu şi mulţumirile companiei americane.

Verificarea şi omologarea recordului va avea loc săptămâna viitoare.

Firefox 3

Urmărește Go4IT.ro pe Google News