Google Chrome a ajuns la versiunea 35 pe platformele Windows, OS X, Linux şi Android

21.05.2014
Google Chrome a ajuns la versiunea 35 pe platformele Windows, OS X, Linux şi Android

Cu regularitatea obişnuită, Google a actualizat browser-ul său Chrome la versiunea cu numărul 35. Versiunea desktop nu aduce schimbări semnificative, aceasta vizând mai degrabă dezvoltatorii Web prin implementarea unor tehnologii noi, însă versiunea pentru Android s-a bucurat de mai multă atenţie.

Chrome 35 pentru Windows, OS X şi Linux se concentrează în special pe îmbunătăţirile invizibile de sub capotă, acesta adăugând un suport mai bogat pentru mediul tactil, funcţii noi JavaScript şi câteva interfeţe de programare noi.  Cu această ocazie, au fost reparate şi şase breşe de securitate, inclusiv cea care permitea exploatarea vechiul Speech API şi interceptarea comunicaţiilor audio fără ca utilizatorul să fie avertizat în vreun fel.

Utilizatorii Linux vor beneficia de performanţe mai bune, Chrome 35 pentru această platformă folosind acum Aura Window Manager, la fel ca versiunile pentru Windows şi Chrome OS. Secţiunea Content Settings ascunde opţiunea resetării nivelului de zoom implicit stabilit pentru fiecare pagină Web în parte.

Google Chrome 35 pentru Android a avut parte însă de mai multă atenţie. Aceasta aduce un buton care permite redeschiderea unui tab închis din greşeală, suport Full Screen nou cu subtitrări şi controale HTML 5 pentru fluxurile video HTML5 Video, suport pentru Chromecast si suport pentru anumite terminale Android care oferă un mod de lucru cu ferestre multiple. Bineînţeles, nu lipsesc bugurile şi breşele de securitate reparate.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News