Google îmbunătăţeşte autonomia dispozitivelor care folosesc web browserul Chrome

15.03.2017
Google îmbunătăţeşte autonomia dispozitivelor care folosesc web browserul Chrome

După ce Microsoft a lansat provocarea, folosind Chrome drept exemplu negativ pentru a demonstra eficienţa web browserului Edge, Google a început o campanie pentru modernizarea propriului produs ale cărei rezultate încep să-ţi facă simţită prezenţa.

Astfel, dacă versiunea Chrome 53 a indus o primă ameliorare a consumului bateriei pe dispozitivele care îl folosesc, Chrome 57 promite să ducă eficienţa la nivelul competiţiei, suspendând activitatea tab-urilor care nu sunt folosite.

Potrivit Google, paginile deschise în tab-uri păstrate în fundal sunt responsabile de până la o treime din consumul de energie realizat de versiunea pentru PC-uri a web browserului Chrome. Versiunea Chrome 57 rezolvă această problemă suspendând temporar activitatea tab-urilor care nu se află în prim-plan, rezultând un consum de procesor în medie nu mai mare de 1%. Tab-urile în care este redat conţinut cu sunet sau folosesc conexiuni în timp real nu vor fi afectate de această modificare.

Google promite continuarea eforturilor pentru optimizarea consumului de resurse şi creşterea autonomiei bateriei pentru dispozitivele care folosesc Google Chrome.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult