Îmbunătăţiri în ultima versiune Chrome Beta pentru Android

05.11.2013
Îmbunătăţiri în ultima versiune Chrome Beta pentru Android

Google a lansat o nouă versiune Chrome Beta pentru dispozitive cu Android, ce îmbunătăţeşte modul în care sunt gestionate tab-urile deschise.

Dezvăluit de François Beaufort, unul dintre specialiştii Google responsabili cu proiectul Chrome Dev, varianta simplificată a meniului tab switcher va înlocui în cele din urmă sistemul pe bază de miniaturi selectabile din versiunea oficială Chrome pentru Android cu o listă simplificată mai uşor de parcurs.

Îmbunătăţiri în ultima versiune Chrome Beta pentru Android

Măsura este luată în răspuns faţă de criticile primite la adresa implementării actuale pentru meniul tab switcher, al cărui design mai puţin ergonomic face dificilă gestionarea unei colecţii numeroase de tab-uri. O altă problemă este şi consumul de memorie RAM cauzat de miniaturile cu aspect derivat din conţinutul pagini web. În schimb, noua listă simplificată afişează ca elemente de identificare titlul paginii alăturat logoului furnizat de website, prezentate într-o interfaţă cu temă închisă la culoare.

Noul tab switcher din versiunea Chrome Beta

Presupunând că ultima versiune Chrome Beta este deja instalată, noul tab swither poate fi activat tastând chrome://flags/#accessibility-tab-switcher în bara de adrese.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult