Mark Zukerberg are instalată pe telefon o versiune specială de Facebook, care arată ce suprize le pregăteşte compania utilizatorilor [VIDEO]

11.04.2016
Mark Zukerberg are instalată pe telefon o versiune specială de Facebook, care arată ce suprize le pregăteşte compania utilizatorilor [VIDEO]
Mark Zuckerberg, directorul executiv al Facebook, a prezentat o versiune specială a Facebook la care au acces doar angajaţii companiei. Aceasta ae iconiţă galbenă şi dispune de o serie de caracteristici care nu sunt încă disponibile în versiunea publică. 
 
„Este versiunea galbenă a aplicaţiei noastre de Facebook, care este un build intern”, a spus Zuckerberg într-o transmisie live făcută pe reţeaua de socializare. 
 
Aplicaţia galbenă dispune de un nou meniu pentru butonul „Whats on your mind?”. Din acesta poate fi selectat tipul de conţinut pe care utilizatorul doreşte să îl publice – imagini, clipuri video, stări, muzică, galerii foto, GIF-uri sau check-in-uri. Însă, potrivit lui Zuckerberg, nu tot ce se testează în această versiune se şi lansează. 
 
 
Atrage atenţia opţiunea pentru muzică. Potrivit zvonurilor, Facebook lucrează la propriul serviciu de streaming, care ar putea fi integrat în platformă. 
 
Aceste noi caracteristici îi încurajează pe oameni să publice pe Facebook mai multe informaţii personale.  potrivit unui studiu publicat de The Information, utilizatorii celei mai mari reţele de socializare online din lume partajează din ce în ce mai puţine lucruri personale.
 
În perioada iunie 2014 – iunie 2015 oamenii au publicat pe Facebook cu 5,5% mai puţine postări decât în perioada similară de dinainte. În ceea ce priveşte postările personale ale utilizatorilor – gânduri, comentarii despre subiecte actuale, ce fac, informaţii despre familie şi job – oamenii au publicat cu 21% mai puţine. Iar trendul continuă şi în acest an. 
 
Situaţia este îngrijorătoare pentru Facebook, o reţea socială care a fost fondată cu acest tip de conţinut în minte. Potrivit The Information, compania are o echipă dedicată care se ocupă de problemă şi încearcă să-i stimuleze pe oamenii să posteze mai mult conţinut personal. 
 

Live from Facebook HQ for the Live video launch!

Posted by Mark Zuckerberg on Wednesday, April 6, 2016

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult