Microsoft a decis să remodeleze ecranul de start din Windows 8

13.10.2011
Microsoft a decis să remodeleze ecranul de start din Windows 8

Microsoft a luat până la urmă în serios numeroasele critici venite din partea utilizatorilor care au testat versiunea de dezvoltare a sistemului de operare Windows 8, decizând să modifice aspectul şi funcţionalitatea ecranului de start, afişat de noua interfaţă Metro.

Pentru început, secţiunea App Screen a fost reorganizată pentru a afişa un număr mai mare de aplicaţii, reprezentate de icon-uri cu dimensiuni mai mici şi grupate compact, astfel încât spaţiul disponibil pe ecran să fie utilizat cât mai eficient. În afară de sortare alfabetică, listele cu aplicaţii pot fi organizate acum şi în grupuri, stabilite de utilizatori după bunul plac.

Windows 8

O altă schimbare este adusă în răspuns pentru rugăminţile venite din mediul business şi permite companiilor să aleagă un design personalizat pentru ecranul de start, pe care să îl poate aplica tuturor staţiilor de lucru conectate în reţea. Deşi este o trăsătură foarte des cerută de utilizatori, din păcate nu este clar dacă libertatea de personalizare poate merge atât de departe încât să permită respingerea totală a interfeţei Metro, în favoarea uneia cu aspect clasic de Windows 7.

Acestea sunt doar câteva dintre modificările descrise într-o listă deja foarte lungă, care poate fi studiată în detaliu pe blog-ul Windows 8.