Microsoft Edge anunță Video Super Resolution, tehnologie de scalare video compatibilă AMD și Nvidia

06.03.2023
Microsoft Edge anunță Video Super Resolution, tehnologie de scalare video compatibilă AMD și Nvidia

După ce Nvidia a extins funcția de scalare RTX Video Super Resolution pentru a converti la rezoluție 4K orice clip vizionat în browser-ul Chrome sau Edge, Microsoft plusează cu o adaptare care include și utilizatorii de soluții grafice AMD.

Suportată cu cele mai recente versiuni de Chrome și Edge, tehnologia Nvidia RTX Video Super Resolution permite folosirea PC-urilor echipate cu acceleratoare grafice RTX 30-series și RTX 40-series pentru a îmbunătăți claritatea percepută și nivelul detaliilor din clipurile video, folosind algoritmi de inteligență artificială. Deși, rezultatele pot varia de la caz la caz, noua metodă pentru augmentarea calității imaginii este disponibilă începând cu rezoluția 360p și până la 1440p, ajutând inclusiv utilizatorii care folosesc conexiuni mai lente la internet. Mai mult decât un algoritm de tip sharpening, RTX Video Super Resolution acționează inclusiv asupra cursivității imaginii, procesând clipurile video până la rata de refresh de 144Hz.

În cazul PC-urilor echipate cu acceleratoare AMD Radeon, funcționalitatea este disponibilă momentan doar cu versiunea Edge Canary și doar pentru conținut video cu rezoluție 720p, sau mai jos. Aparent, actuala versiune de cod nu este suficient de bine optimizată pentru a putea  converti în timp real și clipuri de rezoluție mai înaltă, dar problema ar putea fi remediată până la debutul cu versiunea oficială de Microsoft Edge. Tot la capitolul limitări intră și compatibilitatea YouTube exclusivă, servicii de streaming precum Netflix și Disney+ nefiind suportate. De altfel, cum acestea au ca model de business limitarea rezoluției video în funcție de planul tarifar selectat, este posibil suportul Video Super Resolution să nu fie niciodată disponibil oficial.

În formula actuală, pentru a beneficia de suportul Video Super Resolution ai nevoie de un PC sau laptop echipat cel puțin cu un GPU din seria GeForce RTX 20xx, sau Radeon RX 5700.

De obicei, funcțiile noi din versiunea Edge Canary au nevoie de câteva luni pentru a ajunge la versiunea instalată pe sute de milioane de PC-uri Windows. Momentan, suportul Video Super Resolution este activat pe doar 50% dintre instalările Edge, Microsoft dorind să evalueze impactul acestei funcții asupra experienței de utilizare și alte detalii precum consumul de baterie. Cert este că până acum, decodarea video s-a bazat pe funcții specializate din GPU, îndelung optimizate pentru a livra rezultatele dorite cu cel mai mic consum de energie posibil. Introducând noi algoritmi avansați de procesare video, situația se poate schimba radical pentru configurațiile cu „buget” limitat în privința consumului de energie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult