Microsoft lucrează deja la Redstone, urmaşul lui Windows 10

09.04.2015
Microsoft lucrează deja la Redstone, urmaşul lui Windows 10

Windows 10 nici nu a ajuns într-o variantă finală pe piaţă şi deja auzim zvonuri despre următoarea versiune majoră a sistemului de operare de la Microsoft. Deşi nu avem detalii specifice despre ce va fi diferit în noua variantă, avem un nume, inspirat de noua achiziţie a celor de la Microsoft. Redstone pare să fie numele de cod al următorului Windows, originea acestuia fiind probabil obiectul cu acelaşi nume din popularul joc Minecraft.

În general aflăm despre numele de cod ale sistemelor de operare de la Microsoft înainte să ştim exact ce sunt. Windows Vista purta numele de cod Longhorn, Windows 7 se numea Vienna, Windows 8.1 a fost numit Blue, iar Windows 10 Threshold. Redstone nu este primul nume de cod al Microsoft preluat dintr-un joc video propriu. Titlul de proiect al Windows 10 a fost extras din Halo: Combat Evolved, unul dintre cele mai importante jocuri ale companiei pentru Xbox şi PC. De asemenea, Cortana şi Spartan, ambele elemente importante ale noului sistem de operare, sunt inspirate tot din seria Halo.

Conform informaţiilor disponibile în acest moment, Redstone este programat să apară în 2016, ceea ce sugerează un update incremental pentru Windows 10. Este posibil ca acesta să fie asemănător cu 8.1, în sensul în care va aduce mai degrabă modificări minore, destinate îmbunătăţirii experienţei de utilizare fără să încerce să reinventeze roata. Totodată, este posibil ca acesta să fie un simplu pachet de update-uri, asemeni vechilor Service Pack-uri.

O altă idee despre identitatea reală a lui Redstone sugerează că acesta nu va avea legătură cu Windows 10. Întrucât următoarea versiune de Windows Server este programată pentru lansare în 2016, aceasta ar putea fi denumirea sa temporară utilizată intern, înainte de stabilirea unui nume final. Oricare ar fi situaţia, este clar că Microsoft pregăteşte un nou sistem de operare. Vom afla mai multe despre Redstone în viitor, însă cu siguranţă Microsoft nu va comenta în mod oficial asupra acestuia până când nu lansează Windows 10.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult