Microsoft va întrerupe suportul tehnic pentru toate versiunile vechi de Internet Explorer din 2016

Microsoft va întrerupe suportul tehnic pentru toate versiunile vechi de Internet Explorer din 2016

Utilizatorii browser-elor Firefox, Chrome, Opera sau Safari sunt obişnuiţi să primească versiuni noi la intervale regulate de timp, iar aceste actualizări periodice le permit dezvoltatorilor să repare problemele software şi să ţină pasul cu dezvoltarea noilor standarde Web. Spre deosebire de Mozilla, Google, Opera sau Apple, Microsoft nu se bucură de o clientelă care foloseşte aproape întotdeauna cea mai recentă versiune a browser-ului Internet Explorer, iar acest bagaj software depăşit este o problemă care necesită o rezolvare.

Într-un comunicat oficial publicat ieri, Microsoft a anunţat că va renunţa să mai ofere suport software pentru versiunile 8, 9 şi 10 ale browser-ului său Internet Explorer începând cu data de 12 ianuarie 2016. După această dată, versiunea 11 a browser-ului Internet Explorer va fi singura care va fi actualizată, iar utilizatorii vor trebui fie să facă o actualizare a sistemului de operare şi a browser-ului, fie să folosească în continuare un produs pentru care nu vor mai apărea corecţii software menite să astupe eventualele breşe de securitate.

Microsoft nu este la prima tentativă de descurajare a utilizării versiunilor vechi ale browser-elor sale. În 2011, compania a declanşat o campanie menită să descurajeze utilizarea anticului, nesigurului şi detestatului Internet Explorer 6, acesta ajungând între timp la o cotă de piaţă de numai 3,5 procente.

Conform NetMarketShare, cea mai populară versiune de browser în luna iulie a acestui an a fost Internet Explorer 8, bătrânul produs acaparând 21,5 procente din întreaga piaţă. Acest lucru se poate explica prin cota mare de piaţă pe care o are încă sistemul de operare Windows XP, Internet Explorer 8 fiind ultima versiune a browser-ului Microsoft care poate fi instalată pe acesta.

Această nedorită situaţie este cauzată de perioadele foarte lungi de suport tehnic pe care le oferă Microsoft, ceea ce-i face pe utilizatori să ignore apariţia unor noi versiuni majore ale browser-ului Internet Explorer şi să folosească produse software vechi care nu mai corespund de mult. Această decizie va afecta utilizatorii Windows XP şi Windows Vista, pe care nu pot fi instalate decât versiunile 8, respectiv 9, ale browser-ului Internet Explorer, aceştia fiind nevoiţi să migreze la Windows 7 sau Windows 8.1 pentru a putea folosi Internet Explorer 11.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News