Microsoft vrea să eficientizeze redarea multimedia în Windows 8

11.06.2012
Microsoft vrea să eficientizeze redarea multimedia în Windows 8

Schimbările pe care le va aduce Windows 8 nu vor fi doar la nivel de interfaţă. Cei de la Microsoft ne spun că inginerii lor au lucrat pentru optimizarea redării conţinutului multimedia în Windows 8. Ei au vrut să maximizeze performanţele sistemului, să ofere o serie de platforme simplificate pentru dezvoltatori şi să ia în calcul cât mai multe scenarii posibile pentru redarea conţinutului multimedia. Într-un articol destul de lung, pe care-l găsiţi la sursă, Microsoft descrie pe larg ce îmbunătăţiri aduce la acest capitol Windows 8.

Interfaţa Metro din Windows 8

Printre altele, aflăm că s-a încercat optimizarea consumului atunci când se face redarea audio. Folosind un buffer audio mai mare şi implicit o cantitate mai mare de date procesată la un anumit moment, procesorul poate să stea nefolosit mai mult timp. Diferenţele nu vor fi mari, dar dacă ne gândim la dispozitivele mobile pe care va rula Windows 8, orice dram de energie contează.

Decodarea video cu hardware dedicat este o altă prioritate pentru Windows 8. Microsoft spune că pe un PC certificat pentru noul sistem de operare, decodarea video poate încărca procesorul de două-trei ori mai puţin decât în Windows 7. Nu ştim cum au fost realizate testele prezentate în imaginea de mai jos, însă acest scenariu este posibil şi la ora actuală cu codec-ul şi  placa video potrivite.

Încărcarea procesorului pentru anumite aplicaţii

Platforma Media Foundation din Windows 8 va suporta streaming cu bitrate adaptiv. Cu toţii ştim ce înseamnă un clip care se încarcă foarte greu deoarece alegem de la început o calitate bună a imaginii. Timpii de pornire a redării şi de căutare în timpul redării pot fi reduşi folosind un bitrate redus pentru o perioadă scurtă. Această tehnologie va fi implementată în mod special în aplicaţiile specifice interfeţei Metro. Mai multe detalii despre platforma multimedia implementată în Windows 8 găsiţi în link-ul de la sursă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News